miercuri, februarie 28, 2007

30 RON

"Hai da-mi trei sute de mii pana maine, poimaine!... Ma, sa mor eu ca ti-i dau inapoi... "
Golf 5 negru, "tunat" pe la exterior, geamuri fumurii in spatele carora, in intunericul campusului studentesc, se afla un jmekerash care nu mai are bani de motorina. Obtine banii si striga in soapta: "hai du-te ca vine". Din umbra se vede chipul candid al prietenei. Doua clipe si muzica incepe sa tipe, iar scartaitul rotilor arunca noroiul pe prietenul mantuielnic.

In cinci secunde poti auzi, vedea si gandi multe. Fetei serafice de ce ii trebuie mai mult timp?

marți, februarie 20, 2007

Justice!



Avocati cu robe negre, parca niste preoti ce asteapta savarsirea unui ritual psihedelic, un procuror plictisit (care respinge intrebarile irelevante si tampite ale unor avocati nepregatiti) si un judecator (care se lasa asteptat cateva zeci de minute peste "sfertul academic") si cativa amarati citati ca martori... si eu cu doi prieteni.
Justitia din Romania e chioara, surda si muta! Asa e ea reprezentata, nu? Acum, vocea arbitrului ce solutioneaza orice proces prin pronuntarea unei hotarari drepte si pline de autoritate, ii spune grefierei, inexorabil, ceea ce incearca sa afle de la martor: "in timp ce culegeam urzici pentru pasari...ba nu, pentru porci, am vazut inculpatul cum se certa cu tatal sau langa veceu" (despre un mos ce si-a omorat, "sub actiunea bauturilor alcoolice" tatal) sau "doresc inapoierea drujbei stihl (zice pe litere - condescendent), a lantisorului de aur de 12 grame de 14 kapa si (asteapta de la petent) a cutitului de bucatarie din otel inoxidabil". Cand vine insa randul discutiei asupra cazului "trafic de stupefiante", parca totul ia amploare: judecatorul se aseaza mai bine in scaun, procurorul nu mai casca linistit, avocatii se inmultesc si cresc in statutul lor financiaro-profesional. E randul acuzatilor sa soseasca. Unul din ei e la Jilava pe motive "inca nedeterminate", iar avocatul invoca, in spiritul legii, amanarea procesului, intrucat este ilogic, imoral si ilegal, sa judeci pe cineva in contumacie. De doua ori, judecatorul spune "am luat la cunostinta" si continua audierea martorului. Cativa avocati isi sustin, pe baze legale, colegul. Dar, judecatorul decide. Si decide ce voia de la inceput: desfasurarea procesului in lipsa unuia dintre acuzati, acesta din urma aparat de (se spune) unul dintre cei mai buni avocati din oras, fostul sau profesor - asadar, s-ar zice o simpla problema personala... dar cine stie! Avocatul paraseste sala, ia o modica amenda de 1000 RON si procesul decurge in liniste.
Urmatoarea data, un termen scurt evident, 6 martie, adica peste cam doua saptamani. Si "traficantii" stau de un an la puscarie si se plimba prin inchisori renumite si platesc bani frumosi la avocati destepti si se bazeaza pe una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege.

Fumati marijuana, hash, ciocolata africana, patrunjel sau petunie, fratilor, dar nu luati coletele de la autogara, ca, vorba unui prieten, "incadrarea e mare" si, pe deasupra, e urat sa te uiti in ochii unui pitic care oricum dispune ce vrea muschiu' tribunalului sau.

Acest articol nu doreste sa lezeze imaginea justitiei si a tuturor organelor aferente ei. Oare?!

vineri, februarie 16, 2007

Ma gandesc ca...

...ca ar fi mai bine sa nu te mai gandesti. Pentru ca nu esti in stare. De fiecare data cand incepi sa iti pui in miscare rotitele alea ajungi la concluzia ca se invart in gol. De ce? E o intrebare fara raspuns. Pentru ca daca-ti spuneam "retorica" nu intelegeai.
Si totusi te intrebi de ce rade lumea de tine cand te vede imbracat cu haine de cateva mii de euro, tinand in mana cheile S Klasse-ului AMG si telefonul tau cu insertii de platina? Pentru ca esti plin, dar plin, de prost gust, pentru ca invarti cheile in sila provocand sila si pentru ca telefonul tau suna cinci secunde si se opreste... e un bip amarat.
De ce nu poti sa tii cutitul cu dreapta si cu stanga sa bagi varful furculitei in gura, ci trebuie sa tai si sa schimbi repede? Pentru ca, probabil ochelarii tai Versace ti-au acoperit pe langa frunte si o parte din reflexiile unui om normal de a fi intr-un anumit procentaj ambidextru.
Te exaspereaza ca ma uit la tine, dar nu am ochelari de soare? NU-ti fa griji, nu stralucesti!
Te agaseaza ca mananc in acelasi loc in care te chinui si tu sa o faci? Stai linistit, am bani doar de o portie de Crispy Strips!
Te enerveaza ca mai citesc prin 24-FUN si tu doar te uiti la reclama cu Twix care te amuza la culme, dar nu intelegi deloc de ce nu gasesti in nici un magazin de firma casti-creier ca in reclama de la Radio Guerrilla?

Mergi acasa, da jos ochelarii de soare si intreaba-te: oare acum sunt ambidextru?
Iti spun tot eu: nu, nu. Pentru ca esti un sordid incult si reprehensibil ce provoaca spleen.
Acum, intrebare suplimentara: te simti mai bine dupa scuzele mele exprimate mai sus?

Cu tramvaiul...

Autobuze, microbuze, maxi-taxiuri, taxiuri, ocazii. O insiruire plicticoasa de mijloace de transport pe care le folosesc in diferite ocazii, la diferite ore, in diferite orase.
Si mai este unul. Unul tras de cai la inceputuri, iar acum actionat electric. Tramvaiul.
Prea mult ma atrage aceasta corcitura intre tren si autobuz. Ma atrag felul lui de a opri in statii, fasaitul prelung al usilor la deschidere si inchidere, plecarea smuncita de pe loc ce defineste inertia invatata la fizica, compostatul biletelor in timp ce abia te poti tine pe picioare, mersul implacabil pe sine, zgomotul creat parca de soneria unei biciclete...
Si totusi, caci trebuie sa existe si o astfel de precizare, compostatul biletelor nu e atragator cand iei o amenda, care de fapt se dovedeste a fi "o taxa speciala pentru studenti". Intr-o zi, ca oricare alta, ma gandesc sa merg cu un prieten pana intr-o parte mai indepartata a orasului (Iasi), iar pentru asta trebuie sa iau tramvaiul. Asa ca imprumut doua bilete de la colegul de camera, ce le are intr-un set de zece. Si plecam. Si la jumatatea drumului se urca doi (nu pot sa le zic domni) indivizi ce se plimba prin tramvai si cer biletele. Unul ajunge la noi, arata fulgerator o legitimatie si cere biletele. Noi i le aratam. Apoi cere buletinele. Intr-un moment regretabil de inconstienta, ii dam amandoi buletinele, iar el ne spune ca trebuie sa il insotim mai in spate. Mergem si incepe sa ne explice ca trebuia sa avem tot teancul de bilete pentru ca ele sa fie valabile, ca acum este nevoit cu mare regret sa ne faca proces verbal si ca suntem nevoiti sa dam cate un milion. Dar mai este o varianta, ca doar traim in frumoasa Romanie. Ne dam jos impreuna, ne baga intr-un chiosculet de 2/2 m si ne prezinta posibilitatea de a plati "o taxa speciala pentru studenti", modica, de 200 de mii de lei vechi de persoana. Fortati de circumstante, acceptam si ii dam banii. Ne mai si ureaza o zi frumoasa si buna in continuare si ne spune ca daca avem vreodata probleme sa apelam la ei.
Si uite asa mi-am facut eu prieteni noi. Prieteni romani, cu geci de piele, cu legitimatii RATP, cu moace de absolventi cu Magna Cum Laude a unei jumatati de profesionala.

Data viitoare merg cu bicicleta. Macar nu am nevoie de bilet.

joi, februarie 15, 2007

15 februarie

O zi, mai bine zis, o noapte deosebita, pe care (tipic voi spune) nu o sa o uit prea usor. O noapte in care mi-am dat seama ca prietenii, fie ei putini, conteaza enorm, si ca oricate greseli ai face, ei te iarta si iti umplu sufletul de bucurie.
Pregatirile de rigoare au inceput cu cateva zile in urma. Telefoanele pe care le purtau prietenii intre ei si pe care incercam sa le inteleg si mai ales sa le deslusesc sensul straniu neintalnit pana acum, si-au atins scopul: totul a iesit asa cum a fost planuit.
Prieteni care erau la cateva ore distanta mi-au aparut intr-un bar cu baloane in maini, cu daruri, cu tipete, cu hohote. Prieteni care puteau sa stea acasa in fata calculatorului sau a televizorului, care puteau sa petreaca de Ziua Indragostitilor, care puteau sa faca orice altceva decat sa stea cu mine si sa planuiasca o "petrecere-surpriza".
Multumesc Andra ca ai fost "capul rautatilor", multumesc SV ca ai incercat sa musamalizezi totul, multumesc Florin ca ai venit dupa multe ore nedormite si multe de lucru, multumesc Milo ca razi pentru ca nu te-am sunat... Multumesc incomensurabil tuturor celor care s-au gandit, au actionat pentru mine si mi-au demonstrat ca, pe cat de eu insumi am fost, pe atat de mult m-au respectat.
La multi ani mie, caci spun astfel la multi ani voua!

miercuri, februarie 14, 2007

Midnight Killer


Banalitatea s-a nascut la oras!
Ora 13.00, zi ca oricare alta, pardon, zi urata de iarna noroioasa. Navighez, nu prin baltile mari care te maculeaza agasant pe blugi, ci pe internet. Ce caut? Nimic. Imi fulgera in minte un nume pe care nu l-am mai cautat de mult - cum totul e relativ, mult inseamna doua-trei zile - Andrei Gheorghe. Si gasesc. Midnight Killer - Banalitatea s-a nascut la oras. Raman siderat de faptul ca ayatolahul cuvintelor, maharadjahul media, pentru mine, mai simplu, idolul AG, a scris.
Ora 13.50, ma ridic iute de la masa, ma schimb, imi iau geaca, telefoanele, cheile si fug. Fug... fug... O librarie! O, nu...e inchis... Ma gandesc cu o oarecare dezamagire unde mai pot gasi un magazin de carte. Si, da!, zeul literaturii ma strafulgera. In Mall, la Diverta. Alerg... alerg... CD-uri, calculatoare, filme. Unde sunt cartile? Gasesc. Sectiunea jurnale si filozofie. Andrei Gheorghe. Rasuflu usurat, iau cartea, o platesc si alerg. Iarasi alerg. Spre casa, caci vreau neaparat sa o citesc.
O carte care se citeste repede. O carte scrisa bine, desi nu ar incanta pe oricine, caci are tot ce uraste cel ce il condamna oprobriului pe AG, are tot ce iubeste cel care asculta si urmareste AG. O carte care contine idei dezvoltate scurt, in pasaje de o pagina, idei ce te obliga sa reflectezi la viata ta de roman, de banal al citadinului.
Multumesc AG ca ai scris. Multumesc AG pentru ca nu incetezi sa ma uimesti. Multumesc AG pentru ca multi te urasc, iar eu te ador.

[...] sting tigara in scrumiera si concluzionez: nu, eu nu sint un geniu. Doar ei sint foarte prosti.

duminică, februarie 11, 2007

Asta e viata...


Viata este sinteza proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizeaza organismele. Asadar, viata este un tot pentru corpul uman, ce incepe si se termina dureros, ce cuprinde fascicole de fericire sau de tristete. In genere, viata nu e altceva decat un simplu impuls intr-un Univers ale carui sensuri sunt mai mult decat abstruse.
Expresia insa, in spatele formei aparente de truism, imi reda in minte de fiecare data cand o pronunt ca viata isi urmeaza cursul ei firesc, implacabil, de care nu se poate atinge nimeni, orice s-ar intampla sau as vrea sa se intample. Viata pune probleme si asteapta rezolvari corecte, iti ofera posibilitatea de a alege, fara sa iti dea nici cel mai mic indiciu. Viata este cel mai reusit dar dat de Providenta, intrucat este factorul primordial al existentei noastre, dar si cel fatidic, determinant, al propriului eu si a celor corelative cu acesta.
Viata nu trebuie intrerupta artificial. Poate ca sunt momente cand vrei ca ea sa se termine subit, sa simti caderea in abisul negru al mortii, sa simti cum sufletul tau se desprinde funambulesc de trup. Sa strigi: "Asta e viata!"... Dar nu iti pare rau apoi, cand acest imbold a trecut, cand constiinta ta s-a calmat? Nu-ti pare rau ca viata este incognoscibila si tocmai asta te atrage la ea?
Nu ar fi frumos sa auzi o noua porunca?: "Iubeste viata ca pe tine insuti, caci viata ta e facuta dupa chipul si asemanarea ta."
Viata... o moarte frumoasa...

luni, februarie 05, 2007

Ura...


Derivat regresiv de la verbul a uri. Pe cine urasti tu cand totul ti se pare monoton, murdar, obscen, cand in loc de fulgi mari de zapada cad picaturi intunecate de ploaie, cand in loc de un sarut primesti o palma, cand in loc de un multumesc auzi un "iesi ma d'aci", cand... Nu uri pe nimeni! De ce? Pentru ca ura e sentimentul acela imediat care te face sa-l regreti mai tarziu. Este unul dintre acele trairi care iti provoaca sila ca le-ai avut.
Daca vrei sa urasti, totusi, pentru ca e uman, in fond, uraste-te pe tine insuti. O sa iti para rau si o sa te iubesti mai mult apoi. De fapt, ura de sine se transforma instant in iubire. Si toti vor sta uimiti, si toti vor zice ca esti ciudat. Si tuturor le vei spune "da, ma urasc, ca sa va iubesc pe voi". Frumos, nu? Nu? Uraste-ma atunci pentru acest post!