Un vis...

Am avut un vis. Era intuneric cu lumina neagra. Un stejar batran de care statea agatata o funie, o masa cu un revolver vechi si un glont pe ea, o oglinda cu un pumn de cocaina si un drum prafuit ce se ducea spre infinit mi-au aparut in fata.
Tu ce-ai fi ales? Un guvern PD-L+PSD, o opozitie PNL, o tiranie basesciana, un serviciu monoton sau o dragoste eterna? Nu! Pentru ca astea nu exista in visul meu. Agata-te de copac, cu ultimile sperante in moarte, trage-ti un glont in cap sau ia o supradoza de fericire. Sau mergi incet, prin intuneric, prin urletul lupilor infometati, scrasnind din dinti la auzul familiei tradate care te striga acasa, ignorand cuvintele dulci de dragoste ce-ti mangaie urechile. Du-te spre nicaieri. Plangi si caieste-te. Alearga din ce in ce mai tare. Simti ca innebunesti si ca nu te mai poti trezi? Nu te vei trezi pentru ca visul meu este cosmarul tau. Poti sa alergi asa, ca un nebun cautand sentimentul acela linistitor ca atunci cand te trezesti si esti transpirat, dar stii ca a fost un cosmar. Sau te intorci.
Si daca te intorci, trebuie sa ai o optiune finala. Nu poti sa te intorci si sa astepti dimineata, caci cu cat stai mai mult cu atat se intuneca mai tare. Si atunci? Te infrupti din praful alb care nu se mai termina si-ti spune "mai ia!"? Iti zbori creierii cu ultimul glont de pe masa? Sau crezi ca vei scapa spanzurandu-te de acel arbore nemuritor?
Unde este Dumnezeu in visul tau? De ce nu-ti da el un raspuns? Hai fa-ti o rugaciune! Arunca-te in praf si fa-ti cruci, tremurand de frica. Nu, nu tipa. Nu te aude nimeni. Hai... gaseste o solutie. Si daca esti nebun, ce? Trebuie sa scapi de aici. E imperios sa-ti faci un rost in viata, chiar daca ea nu e decat un vis. Nu plange. N-are rost. Lacrimile tale insangerate te vor speria si mai tare.
Concentreaza-te si spune-mi cum scapi de visul asta. Anunta-ma daca te poti trezi. Daca nu, mai incearca.