Vreau sa ninga

E frumos primavara, am mai spus-o. Pasarelele ciripesc, cainii vagabonzi stau intinsi la soare, orasenii ies in tricouri si racesc din prima ora, iar aerul miroase a caldura (sinestezie asta parca nu?).
Si cu toate astea nu-mi pot declansa acel ceva ce zace in interiorul inimii mele, acel impus spre fericire, pace si buna voie, lauda semenilor si iubirea neconditionata. Asta pentru ca sunt inconjurat, probabil, de prea multa lipsa de respect, de prea multi oameni idioti si incompetenti. Nu fac apologia inteligentei personale hiperbolice si nu-mi erijez in rol moralist stralucirea proprie, dar mi se pare ca pe zi ce trece nimicnicia oamenilor, muritorilor, ia amploare.
Uita-te pe strada cum se vorbeste, cum se scuipa, cum se arunca gunoaiele, cum se injura, cum se bat, se taie, se claxoneaza, se macelaresc. Priveste-i cum merg cu ochelarii de soare pe ploaie, cum se imbraca in roz pentru ca "se poarta", cum asculta obsesiv aceeasi manea.
Te apuca nervii, iti vine sa te duci pe Marte poate acolo nu au toti Porche si poate acolo cineva stie sa vorbeasca, sa se comporte, sa se imbrace. E nasol sa fii roman si sa mai fii si plin de figuri. Atragi priviri si hohote, atragi dispret si mizericordie, atragi orice subscrie expresiei "nu dau doi bani".
Nici macar primavara nu poate suprima aceste ganduri de "ti-as smulge dintii, inima si, totodata, prostia ta nemarginita, mizeria ta interioara, totul!"... Nici nu vreau sa ma gandesc la vara cum o sa reactionez: transpiratii de autobuz, bronz de uichend si masini decapotabile cu numere italiene.

Nu mai vreau decat iarna. Vreau sa ninga!