Sa privesti

Sa privesti de cand te trezesti dimineata si pana inchizi ochii seara. E un dar de care trebuie (da, e verbul acela imperativ) sa profiti. Sa te uiti pe geam si sa vezi oameni, masini, caini, copaci, nori, sa deschizi calculatorul si sa vezi poze, filme, pagini abundente de internet, sa deschizi ziarul si sa vezi basesti, tariceni, retete culinare, irakieni, bancuri si zodii.
Sa poti vedea marea cu scoicile ei de pe nisip, muntele cu brazii lui inalti, campia cu un iepure speriat, soseaua cu un infinit de masini, orasul cu oameni multi, imbracati diferit, cu sau fara gust. Sa analizezi un tablou, de la rama si pana la denivelarea creata de un surplus de tempera. Sa atingi o floare si sa vezi concomitent cum petalele ei rosii tresar domol.
Sa deschizi ochii si sa simti cu ei aerul rece al diminetii, sa mirosi cu ei izul verde al copacilor si ierbii, sa auzi pasarile ce-ti zboara pe deasupra capului.
Sa nu fii orb, cu un baston alb in mana, claxonat pe trecerea de pietoni de un manelar cu icscinci.