Universul

Ai vazut vreodata universul in fata ta?
Universul e o picatura ce se prelinge pe paharul tau de apa rece. O privesti nedumerit, ea se scurge incet, incet si deodata dispare in adancul vidului creat de mintea ta. O fractiune de secunda ti-a frapat vazul. Ai observat capatul universului, printre gene, pana-n palma ta. Ai simtit raceala si umezeala sa. I-ai mirosit prospetimea.
Universul e o umbra de floare. Un maldar de petale de trandafir rosu. E o umbra de miresme dulci, lumina opaca ce-ti strabate tamplele.
Universul e un punct de dragoste intr-un infinit de ganduri. Un sarut lung pe buzele atotstiutoare. Un fior pe sira spinarii la atingerea pieii catifelate din bratele tale. E imbratisarea simturilor tale a unei perechi de ochi mari, albastri, in paradisul cerului.
Universul e o carte buna fumata intins pe pat. E cititul randurilor incomensurabile cu miros de hartie. E simtul literelor moi pictate cu cerneala calda.
Universul e o gura de fum dens inspirat pana in adancul constiintei tale, expirata greu in frunzele uscate de ganduri grele.
Universul e un cantec ce iti lumineaza corpul, iti face parul de pe membre sa tresara. E un fulger care te atinge si iti este psihedelic.
Universul e aerul prin care plutesti, cazand usor. E izbirea de pamantul moale, plin de iarba si roua. E atingerea razelor pe pleoape, pe fata, pe gat.
Asta e universul. E totul in toate: lumanare ce arde necontenit in bezna labirintului tau. Dorinta de a spune cu lacrimi in ochi "mai stai, nu pleca", zambet larg sub clar de luna, urlet de singuratate si disperare in mijlocul multimii, uimire si nedumerire.