Ti-ai pierdut vreodata cunostinta? Sa stai sa privesti spectacolul grobian al politicii romanesti, sa auzi "zoaiele de pe fereastra" cum picura pe integritatea ta si a concetatenilor tai. Sa mirosi gunoaiele de sub geam si sa simti frigul iute din venele batranilor "europeni". Si, deodata, sa cazi pe-o parte; membrele sa ti se inmoaie, sangele sa ti se infierbante, iar creierul sa o ia razna. Intuneric, iubire si mantuire. Umbre zvelte fug printre copacii infipti in ciment, ceata se amesteca cu praful, iar ochii tai lacrimeaza cenusa. Dureri imense te cuprind, simti ace infipte in carne, respiratia-ti incetineste, te ineci progresiv cu apa ce curge din ceruri. Nu-ti mai pasa de presedinti, locuri de munca, bani sau masini, prieteni sau dusmani. Nimic nu pare a fi mai important decat a gasi o explicatie a calvarului care te-a invaluit. Te prabusesti in abis, incerci sa te prinzi de cateva idei ramase prin fum. Aluneci constant, iar puterea ta se preface in disperare, dragostea ta se transforma in urlete. Iti simti sfarsitul. E aproape. Te cheama la el si tu nu faci decat sa te zbati neputincios. Nu-ti folosesc nici Nietzsche, nici Sartre, pasajele din Biblie ti se par indiferente, Buniakovski si Fermat iti ranjesc timid; singurul care e langa tine, e Cioran, ce-ti sufla aer rece in ceafa.
Iti revii brusc, te doare ingrozitor capul, tremuri de frica. Ti se pare ca au trecut secole. Esti debusolat. Iti aprinzi o tigara, te uiti in jur: nu au trecut decat cateva secunde, Basescu injura, Gheorghe "pune taxa la zid", doi puradei canta manele sub geam.
Inchizi televizorul, te intinzi si-ti spui dezamagit: ce naiba ba, n-am murit?!?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu