Cu tramvaiul...

Autobuze, microbuze, maxi-taxiuri, taxiuri, ocazii. O insiruire plicticoasa de mijloace de transport pe care le folosesc in diferite ocazii, la diferite ore, in diferite orase.
Si mai este unul. Unul tras de cai la inceputuri, iar acum actionat electric. Tramvaiul.
Prea mult ma atrage aceasta corcitura intre tren si autobuz. Ma atrag felul lui de a opri in statii, fasaitul prelung al usilor la deschidere si inchidere, plecarea smuncita de pe loc ce defineste inertia invatata la fizica, compostatul biletelor in timp ce abia te poti tine pe picioare, mersul implacabil pe sine, zgomotul creat parca de soneria unei biciclete...
Si totusi, caci trebuie sa existe si o astfel de precizare, compostatul biletelor nu e atragator cand iei o amenda, care de fapt se dovedeste a fi "o taxa speciala pentru studenti". Intr-o zi, ca oricare alta, ma gandesc sa merg cu un prieten pana intr-o parte mai indepartata a orasului (Iasi), iar pentru asta trebuie sa iau tramvaiul. Asa ca imprumut doua bilete de la colegul de camera, ce le are intr-un set de zece. Si plecam. Si la jumatatea drumului se urca doi (nu pot sa le zic domni) indivizi ce se plimba prin tramvai si cer biletele. Unul ajunge la noi, arata fulgerator o legitimatie si cere biletele. Noi i le aratam. Apoi cere buletinele. Intr-un moment regretabil de inconstienta, ii dam amandoi buletinele, iar el ne spune ca trebuie sa il insotim mai in spate. Mergem si incepe sa ne explice ca trebuia sa avem tot teancul de bilete pentru ca ele sa fie valabile, ca acum este nevoit cu mare regret sa ne faca proces verbal si ca suntem nevoiti sa dam cate un milion. Dar mai este o varianta, ca doar traim in frumoasa Romanie. Ne dam jos impreuna, ne baga intr-un chiosculet de 2/2 m si ne prezinta posibilitatea de a plati "o taxa speciala pentru studenti", modica, de 200 de mii de lei vechi de persoana. Fortati de circumstante, acceptam si ii dam banii. Ne mai si ureaza o zi frumoasa si buna in continuare si ne spune ca daca avem vreodata probleme sa apelam la ei.
Si uite asa mi-am facut eu prieteni noi. Prieteni romani, cu geci de piele, cu legitimatii RATP, cu moace de absolventi cu Magna Cum Laude a unei jumatati de profesionala.

Data viitoare merg cu bicicleta. Macar nu am nevoie de bilet.