Analiza

Scriam acum cateva zile despre noi si noi placeri pe care mi le descopar si care sunt din ce in ce mai ciudate (vezi "Verde" sau "L’enfern c’est les autres... le paradis c’est nous mêmes"). Astazi a venit randul alteia: a analizei. Am fost sa mananc intr-un restaurant destul de bun si in acelasi timp aglomerat. Eram cu familia (ma rog, o parte din ea). Deodata a inceput totul: de la mersul chelneritei, la coltul apretat al fetei de masa, de la zumzetul inecat al mesenilor, la studierea minutioasa a peretilor, de la urletul copilului "cand vine cu prajituricaaaaa?", la aburii ce ieseau din mancare. Si totul se comasa sub un acoperis, intr-o camera imensa. Dispretul pentru niste romani insolenti de altadata s-a transformat intr-o apreciere subtila. Ma interesa - evident, in limitele bunului simt - orice gest al celor de acolo, orice miscare imi provoca o sete de inmagazinare nemaivazuta. Nu eram atat de curios la emisiunile de pe Discovery privitoare la esecul lui Napoleon la Waterloo, pe cat eram de atras de "simfonia" unei ore de pranz intr-un restaurant.
Finalul a fost insa apoteotic, cand la platirea notei, desi primise un bacsis (urasc termenul asta turcesc, dar se potriveste) destul de semnificativ doar pentru aducerea unor farfurii si urarea de "pofta buna", chelnerita a parut vadit iritata si s-a intors brusc, multumind in sila. Poate ar fi trebuit sa platim pentru spectacolul de care m-am bucurat atat? Nu-mi pasa! Am invatat ca e foarte frumos si placut sa analizezi lucruri care la prima vedere par fade, terne, anoste...
Cat despre chelneri si taximetristi, promit solemn, cu mana pe tastatura, ca nu le voi mai da bacsis!