| Acum cateva ore spuneam ca vara imi trezeste un sentiment de reprobabilitate. Si ca singurul ei tel pentru mine este de a ma face sa implor divinitatea sa dea ploaie... cea care sa racoreasca, sa spele strazile mizere, sa ma faca sa aud un zgomot neinterpretabil, dar adorabil. Si iata, ploua! Vantul bate usor in perdea (desi unu jumate noaptea, stau cu geamul deschis, tanjind dupa aer curat) si imi izbeste delicat in fata un miros proaspat si racoros! Ploua! Si in slavirea acestui verb, pun o strofa din poezia bacoviana cu acelasi nume: Da, plouă cum n-am mai văzut… Şi grele talăngi adormite, Cum sună sub şuri învechite! Cum sună în sufletu-mi mut! Oh, plânsul şi când plouă! |
sâmbătă, iulie 01, 2006
Ploua!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Acum mult timp(ma rog nu f mult) cand eram copil ma distram stand in gangul de langa casa shi ma jucam cu prietenii iar acele momente au fost placute dar pe masura ce am crescut shi am inceput sa simt raul ce ne inconjoara,rau care a fost shi este,nu mai simt nimic fatza de acel sentiment,acea senzatie shi acel miros specific unei ploi de vara.Parca toate acele amintiri au devenit moarte.Ele nu mai conteaza iar acele senzatii nu au disparut ci s-au transformat in ceva rau, ceva corupt insa cel mai rau lucru este k e posibil sa fie doar iluzii shi k ea a fost dintotdeauna un lucru corupt.Nush trebuie sa ma mai gandesc asupra acestui aspect.Bafta.
RăspundețiȘtergere