Astazi insa, reprobabilitatea pentru acest anotimp insorit scazuse (intrucat a fost o zi medie din punctul de vedere al caldurii, al mersului printre romanii agitati). Cu toate acestea, cand am auzit si apoi am vazut ca ploua, mi-a fost trezit un oarecare sentiment de dragoste. Genul de sentiment pe care il simti in preajma unei fete delicate, genul de sentiment pe care-l ai cand ti se citeste ce ai scris de un producator de emisiuni tv, sentimentul care-ti face inima sa tresare de bucurie. Era o ploaie marunta, batea vantul, picaturile se izbeau brownian in geam... fulgere si tunete care initial ma inspaimantau, imi initiau o pornire oarecum instinctuala de bucurie malitioasa... cineva m-ar numi ciudat...Ce legatura are asta cu titlul? Ei bine: pentru unii ploaia a fost, este si din pacate, va fi o forta nefasta a naturii; pentru mine insa, in plan emotional, a fost un punct asemanator zenitului, punctul cel mai inalt de pe bolta cereasca.
In definitiv nu vreau sa fac un fetis din ploaie, dar in momentele anterioare si chiar acum, a fost cea care mi-a alungat un vag si inept spleen.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu