miercuri, octombrie 18, 2006

Repugnare

Am gasit acum cateva zile ca restaurantul pe langa care treceam aproape zilnic are preturi bune si mancare (de fapt doar pizza) deosebita. Intru cu cativa prieteni, comandam, asteptam destul, dar se compenseaza rabdarea pierduta cu produsul servit. La sfarsit ne uitam unul la altul si aprobam, ajungand la un simplu acord: "vom mai veni".
Azi, "mai venim". Asteptam la fel de mult (poate mai mult) si... oftica se intensifica in momentul in care vedem cum arata ceea ce am comandat. Evident toate visele noastre si sperantele ca nimic nu e ceea ce pare s-au naruit odata cu simtul papilelor gustative.
Iata deci, ca, totusi, nimic nu e ceea ce pare: restaurantul pizzerie nu a reusit decat sa ne mai faca sa scoatem niste bani din buzunar, dar, evident, pentru ultima oara.


Marlania se poate justifica prin faptul ca esti roman, ca vrei sa obtii cat mai multe foloase si toate pe cale murdara, in urma carora, insa, toata lumea sa te injure, sa nu te mai respecte si sa nu mai creada niciodata in tine.
HAI ROMANIA!

marți, octombrie 17, 2006

Si inca mai e...

"Trăim într-o ţară încă necunoscută, iar subiectul propriei necunoaşteri se ignoră în mod nedesăvârşit." spune Emil Hurezeanu. Intr-adevar, in fiecare zi dau de noi elemente, pe care uneori nu le pot asimila sau pe care refuz sa o fac. Descopar noi oameni, pe care nu pot sa ii sufar datorita adulatiei lor exagerate, sau oameni pe care ii iubesc in momentul in care imi spun in fata ceea ce au de zis. Gasesc zilnic noi optiuni de a-mi petrece restul zilei, de la vizionarea unui antrenament de kick box al unor prieteni, pana la ascultarea unei melodii de 59'13''. Tara mea necunoscuta este tara in care fiecare face ce vrea, in care toata lumea are ceva de spus si o spune in mare parte vulgar, tern, odios, lapidar.
Ei bine in tara asta, care are pe undeva un oras, Iasi, am observat azi cum se munceste.
Se da problema: o gramada de nisip, lasata la intamplare intr-o margine de strada de o basculanta, este carata la 200 de metri de 15 muncitori, fiecare luand cate o lopata si parcurgand distanta mai sus mentionata. Se cere sa se afle a) cu cata jena trecem noi pe drumul respectiv; b)cat timp le trebuie muncitorilor sa care cateva tone de nisip cu lopata; c) prostia, incompetenta si indolenta sefilor de la "Drumuri si poduri" in astfel de cazuri.



Romania este tara in care niciodata, nimic nu se termina!

luni, octombrie 16, 2006

Back in blog

''Salutare natiune!'' ar fi zis cineva binecunoscut. Eu va zic ''am revenit". Si asta are semnificatie de salut, de reintoarcere la dialog, de redeschidere a conexiunilor precedente intre bloggeri.
Despre ce am facut in vacanta, in perioada in care nu am scris pe blog, in care nu am avut internet sau calculator la indemana, nu o sa plictisesc pe nimeni. Despre ce voi face de acum si despre aviditatea mea exagerata de acum de a reciti blogurile voastre din care sa reaflu o multime de lucruri, voi incepe sa vorbesc din aceasta seara.
Un semi-curriculum vitae al proximei perioade ce a trecut si va urma este urmatorul: student la Automatica si Calculatoare, anul I, in Iasi, stau in camin, cu inca un coleg in camera; am fost foarte stresat de inceput, dar incep sa ma obisnuiesc cu ritmul alert si cerintele noilor profesori. De ce am scris acest pasaj? Nu pentru altceva decat pentru simplu fapt ca, de acum inainte, in mare parte, orice voi scrie pe blog va avea legatura in primul rand, cu cea de-a doua mea casa.
Cam asta a fost tot pentru inceput. Pentru unii, am revenit, pentru altii am aberat pentru prima oara, pentru mine insumi a fost un nou inceput al blogging-ului, in cautarea continuarii articolelor pe care le-am scris, parca, intr-o alta viata.


Sa cititi blogul meu cu multa atentie, pentru ca de fiecare data sa imi puneti intrebari, sa imi refutati idei, sa imi corectati texte, sa imi dezbateti opinii.