sâmbătă, ianuarie 27, 2007

Singur...


Titlul nu este o zvacnire dezolanta a eului meu. Nu! Este doar o mandrie!
Am prieteni, ies in oras la cafea, ceai sau bere, merg in plimbari sub clar de luna, joc poker pe bete de chibrituri, fac tot ce imi sta in putere sa imi definesc relatii de prietenie stabile, coerente, bazate pe bun simt si actiuni salutare. Cu toate astea imi place singuratatea. Singuratatea se afla intr-o relatie directa de antinomie cu apartenenta la turma. A fi singur inseamna a putea face ceea ce vrei, a nu fi obligat sa urmezi majoritatea (cea democratica, cea care decide pentru tine).
Prin singuratate ajungi sa iti definesti propriile limite si sa incerci sa le depasesti cand ceva ti se pare fad. Chiar si sfarsitul este de preferat sa fie intr-o singuratate deplina, pentru ca senzatiile nebune ale mortii sa fie traite cu un eroism desavarsit, nefiind jenate de stapanirea si impunerea normelor sablonului.
Singur nu inseamna sa traiesti intr-o pestera si sa ai barba pana la brau si hainele rupte; inseamna mai degraba sa iubesti lumea inconjuratoare atat de mult incat in unele momente sa o lasi sa respire, fara tine; inseamna sa iti iubesti prietenii in asa fel incat sa ii parasesti cateva momente tocmai pentru a afla ca-ti sunt prieteni; inseamna sa mergi pe strada sa analizezi o cladire veche, un arbore cazut la pamant, sa simti o adiere de vant si sa auzi un sunet tern pe care nu l-ai mai auzit niciodata.

Singurătatea adevărată este numai aceea în care te simţi absolut izolat între cer şi pămînt. E. Cioran

marți, ianuarie 09, 2007

EU...

Eu… un nimic creat din intamplare, din greseala, intr-o clipa de exaltare inefabila. Un scop care nu face altceva decat sa scuze mijloacele mediocritatii vietii cotidiene. Un punct care intervine la fiecare sfarsit de propozitie sau fraza a Universului abracadabrant si plin de sine.
Ei… toti cei care nu sunt in concordanta cu mine, persoane simple sau complicate, mari sau mici, inteligente sau nu, care devoreaza zilnic mici parti din viata mea fara ca eu sa fiu de accord cu asta. Oameni de la tara care, la ora 6 dimineata, trec pe drumul pietruit starnind praful sub baschetii lor ieftini mergand spre “freedom land”-ul ce ii tine in viata, campul cu porumb sau cartofi; exemplare ce se trezesc la ora 12 si viseaza sa ajunga patroni de mari firme si sa aiba jeep-uri; parinti ce isi imbraca odraslele dimineata, apoi fug spre serviciul prost platit; tigani care se opresc la mari magazine imbracati in Mos Craciun si cumpara pentru ai lor copii cadouri de milioane de lei; BMW, Mercedes si Porche ce ruleaza prin mari orase etalandu-si scabros averile; genii ce scriu despre viata si moarte si sunt privite ca entitati derizorii ce nu stiu sa cante sau sa danseze pe manele si muzica populara, “nu stiu sa se distreze” (am citat din cineva care stie – mi-e sila).
Viata nu este decat o scurta poveste a unor personaje terne, obosite, care se chinuie sa para altceva decat ce sunt, sau care doar se lupta pentru subzistenta. Un etern dans intr-un cerc vicios ce nu permite decat intrarea nu si iesirea din el. Un cerc al platitudinii, al trivialului.
Eu… un nimeni ce vrea din toate puterile sa paraseasca acel cerc infect, un plictisit de plictiseala cotidiana, un evadat al putregaiului dessufletit si perimat de viata…
“Astept invierea mortilor si viata veacului…” pentru ca, dupa Cioran, “cred in mantuirea omenirii, in viitorul cianurii”…

La multi ani natiune europeana!