joi, decembrie 11, 2008

Picteaza-mi dragostea ta

Stai cu mine in parc, pe o banca si scrie-mi pe-o frunza soaptele tale. Deseneaza pe-un fulg de nea tristetea si fa-l sa se topeasca pe obrazul meu. Expira fumul dens al uitarii spre neantul constiintei mele. Uimeste-ma!

Imi afund mainile in sufletul tau ca intr-un miel injunghiat. Ma doare si-ti place. Ma faci sa ma simt vinovat si sa fiu liber in acelasi timp, ma faci sa le rad in fata zeilor si sa nu-mi pese de ei, de superioritatea lor si de existenta lor. In fond, ce e un dumnezeu care nu te poate atinge, care nu te poate mirosi si iubi ca mine? E un nimic. E puterea absoluta inchisa intr-un cer innorat. Ce sunt eu, acela care te vede si te admira zilnic, acela care-ti simte respiratia si-ti aude pulsul? Eu sunt adevaratul dumnezeu. Sunt liber sa te am, liber sa sufar si sa ma bucur ca existi, ca esti sau nu cu mine acum.

Sangele se razvrateste in mine, colcaie; trebuie sa il potolesc. Razele intunericului se scurg pe chipul meu, imi zgarie sufletul si-mi ascut nevoia de tine si iubirea ta. Iar tu pictezi. Arunci culori in jurul tau. Pensula scrasneste pe hartie. Lasa dare de cuvinte dulci si moi. Plutesc.

Noapte de noapte deschizi gura ca o rana in gura mea si ma intrebi “de ce?”. De ce tu? De ce eu? De ce noi? De ce ei? De ce aici? De ce ce? Nu-mi cere raspunsuri, nu-mi cere decat ce stii tu mai bine sa ceri… amor neconditionat; si ti-l voi oferi vesnic.

Trecatorii se uita la mine, se invart in jurul meu si al umbrei mele. Se feresc sa ma vada, se tem de mine. Vad un cersetor, un paria, un nimeni; dar am fost, sunt si voi fi un rege. Caci tu esti regina mea. Regina suferintei si a bucuriei absolute. Sufar cand iti citesc gandurile abstruse si plang cand imi zambesti.

Adorm cu tine si ma trezesc in centrul Universului. Uita-ma si ma voi spulbera ca praful fad dintre galaxii. Iubeste-ma si-ti promit sa tac, sa te privesc, sa-ti pretuiesc pentru infinit buzele, ochii si sufletul.


Fa-mi un desen, inchide-te in el, iar eu te voi purta mereu cu mine.

duminică, iunie 15, 2008

Intalnire

Cand te intalnesti cu diavolul, spune-i ca pixul sau e la mine
Ne-am intalnit la o cafenea din Iasi. Una simpla, unde se bea cafea multa, se fumeaza tigari multe si se discuta aprins afaceri, politica si nimicuri;de fapt, in mare, nimicuri.
Singur, cu o cafea, un pachet de tigari, un ziar local si unul national. Sorb, inspir, citesc si privesc meditativ spre tavan. Vecinii mei de locanta sorb, inspira si vorbesc la telefoane, citesc cuprinsi de furori oferte sau facturi; ei nu privesc spre tavan. Nu-s la fel de liberi si plictisiti, fericiti si intristati ca mine, studentul boem al secolului XXI.
Si, din infinitul plictisirii mele, de pe fundul supararii si pe aripile fericirii apare Ea. Ochi verzi, ten masliniu, par saten si mers senzual. Fusta un pic mai lunga de genunchi, bluza simpla, crem, decoltata lejer. Se aseaza fin la masa de alaturi. Isi scoate o tigara, o aprinde si se uita patrunzator la chelner. Ii face semn cerandu-i o cafea mare. Isi scoate din mapa cateva contracte, un stilou si un carnetel. Cafeaua ii este servita intre timp. Soarbe. Priveste intr-unul din contracte. Inspira. Isi ridica privirea spre tavan, expirand un fum gri, dens, in care danseaza cateva particule de parf.
O senzatie rece ma cuprinde. Un foc aprig imi trece prin corp. Sangele-mi ingheata in vene. Un vant cu miros de trandafiri rosii imi sufla-n ochi. Se face intuneric; lumini rosii palpaie la orizont. Apare ea. Privirea ei imi atinge pielea, ma scaneaza precum un produs S.F. futurist. Se intersecteaza cu privirea mea. Imi dau lacrimile, buzele se incovoaie intr-un zambet tern. Ea zambeste malefic, ma saruta prin aer. Si cad. Un aer cald imi trece prin stomac. Simt un gol etern. Si cad. Norii se aduna hraniti de fulgere lungi, luminile se intensifica iar frigul din sange se transforma in foc. Si cad.
Ma izbesc de scaun, intr-un mod perfect ma mulez dupa esenta lemnului. Aburii inca ies din cafea, iar tigara se stinge incet. Lumea din jur se misca, vorbeste, gesticuleaza, soarbe si inspira. Un strop de sudoare imi picura de pe frunte pe mana. Ma trezeste mirosul de sange crud. Il simt siroind pe gat. O picatura rece. Ea a plecat. Urme de ruj se vad pe trei tigari stinse in scrumiera. O umbra de parfum se simte pe cana de cafea. Pe masa, langa farfurioara, e un pix. Il iau si ma gandesc: i-l dau maine la cafea sau o astept afara, inainte sa intre?
Ma ridic, achit nota si ies in strada. Soare, vant, gunoi si claxoane.
Injuraturi, strigate, balti si caini costelivi.

marți, aprilie 22, 2008

Nu credeam sa-nvat a muri vreodata

Vant, picaturi grele de ploaie, nori negri si mizerie cotidiana. Merg, ma plimb, plang si zambesc, iubesc si urasc frumos, iert si pedepsesc demonic. Dar totul se reduce la somnul vesnic, la eliberarea mintii si la invierea sufletului.
Frunzele verzi zboara in aer si-n timp, petalele ciresilor se izbesc in iarba uda. Sunt trist si rad in armonia plansetelor care ma inconjoara, iar tu negi ca m-ai fi iubit vreodata. Copacii se rup, claxoanele zbiara. Nu vreau sa mai respir. Ochii lacrimeaza, picuri de sudoare-nsangerata cad in praf. Sabii ascutite-mi intra-n suflet. Mor, incet si tandru.
Un caine vagabond ma saruta de ramas bun, ciorile imi dau tarcoale. Nu pot sa mai tolerez focul amar ce-mi arde-n trup. Strang pumnul si inchid ochii. Inima se opreste, creierul isi da duhul.
Tu, te uiti, esti mahnita. Iti indrepti privirea spre cer, spre Providenta, te intrebi uimita "de ce?". Nu vei afla raspunsul, pentru ca te temi de el. Te temi, de asemenea, sa stii ca nu te voi mai cauta, ca nu-ti voi mai scrie, ca am incetat sa exist. Am scapat de esafodul comunitatii, de gunoaie si politica, de tradare si falsa modestie, de principii indelung dezbatute si strivite sub rotile limuzinelor. Nu-mi mai pasa de politica, dragoste, bani. Imi pasa doar de mine.
Eu sunt mort si tu esti vie. Dar eu sunt viu si tu esti moarta.

luni, aprilie 07, 2008

O sticla de vin, doua saruturi si un prezervativ

Stii genul de senzatie in care te gasesti ca urli in minte "Ba da repede a mai trecut!"?
Se intampla des in cazul in care obtii numarul unei tipe cunoscute pe autobuz si o suni. Te vezi diseara in fata la Mall. Mergeti vis-a-vis unde e un restaurant bunicel (ii arati ca iti permiti, ce naiba). Luati cate o pizza si o sticla de vin rosu; povestiti, aveti atat de multe in comun. La plecare va sarutati discret, iti imaginezi deja o prietena nu prea fomista si care bea rafinat. Ei bine, se apleaca usor spre urechea ta si iti sopteste: hai, mergi la mine sau vin eu la tine? Si noaptea trece, iar dimineata te trezesti mahmur, cu scrumiera varsata si un bilet pe masa: cand mai vrei, suna-ma. Te pup, Denisa.
Summit-ul OTAN, Romania, Bucuresti, 2008. Politisti, SRI, SPP, masini alungate din oras, ministri extaziati, strazi samponate si panselute infipte in ciment. Panica, lume agitata, euforica. Psihedelicul se intampla, iar Bush face cu mana la blitzuri. Sarkozy recunoaste Kosovo si e mandru pe scena langa Merkel; Putin ii da sobru pantofii la pupat lui Basescu, iar Tariceanu se da mare cu citate din Kafka. Posturile radio si TV se intrec in prezentari, iar tu urmaresti interesat. Si noaptea trece, te trezesti sambata dimineata. Se strang gunoaiele, se impaturesc covoarele, in strazi se toarna gropile la loc. "Procesul" incepe iarasi, mama ei de Romanie. A trecut summit-ul!
S-o sun pe Denisa sau sa comand un summit nou?

vineri, februarie 22, 2008

Ea

O privire, o rasuflare, o trepidatie. Inima pulseaza, pupilele se maresc, iar muschii zvacnesc. O adiere calda iti sufla in obraji, un miros ciudat, dar placut iti inunda narile. Buzele ti se usuca, iar corpul continua sa tremure. Fiori reci iti trec prin stomac si totul pare in jurul tau feeric. Nodul din gat nu-ti da voie sa te exprimi verbal, membrele nu mai raspund la comenzi, creierul e extaziat.
Zilele, saptamanile, lunile, trec fulgerator. Ochii refuza abjectul monoton si percep doar splendoarea. Pielea degetelor nu cunoaste altceva decat finetea extrema, atinsa bland.
O imbratisare de buze dulci. Amarul se transforma in dulce, coerenta in ilogism, iar ordinea in haos. Peretii cladirilor se crapa, apele involburate bat in diguri, tuna, fulgera, iar Dumnezeu te admira. Plutesti deasupra tuturor si tipi extaziat. Nimic, dar absolut nimic nu te poate perturba. Razi in hohote, dansezi, alergi pe nori razleti. Universul, eternul Univers, e la picioarele tale, esti stapanul primului atom si al ultimei planete...
O privire, o rasuflare, o trepidatie. Totul se schimba. Fumul se imprastie, praful se aseaza, iar gandurile se intrepatrund. Kosovo e stat independent, petrolul se scumpeste si Bin Laden se plimba cu bicicleta pe K Street.
Cand vei mai rupe iarasi ordinea dezordonata a lumii contemporane fade?

miercuri, februarie 13, 2008

Frumoase clipe ale mortii

Ti-ai pierdut vreodata cunostinta? Sa stai sa privesti spectacolul grobian al politicii romanesti, sa auzi "zoaiele de pe fereastra" cum picura pe integritatea ta si a concetatenilor tai. Sa mirosi gunoaiele de sub geam si sa simti frigul iute din venele batranilor "europeni". Si, deodata, sa cazi pe-o parte; membrele sa ti se inmoaie, sangele sa ti se infierbante, iar creierul sa o ia razna. Intuneric, iubire si mantuire. Umbre zvelte fug printre copacii infipti in ciment, ceata se amesteca cu praful, iar ochii tai lacrimeaza cenusa. Dureri imense te cuprind, simti ace infipte in carne, respiratia-ti incetineste, te ineci progresiv cu apa ce curge din ceruri. Nu-ti mai pasa de presedinti, locuri de munca, bani sau masini, prieteni sau dusmani. Nimic nu pare a fi mai important decat a gasi o explicatie a calvarului care te-a invaluit. Te prabusesti in abis, incerci sa te prinzi de cateva idei ramase prin fum. Aluneci constant, iar puterea ta se preface in disperare, dragostea ta se transforma in urlete. Iti simti sfarsitul. E aproape. Te cheama la el si tu nu faci decat sa te zbati neputincios. Nu-ti folosesc nici Nietzsche, nici Sartre, pasajele din Biblie ti se par indiferente, Buniakovski si Fermat iti ranjesc timid; singurul care e langa tine, e Cioran, ce-ti sufla aer rece in ceafa.
Iti revii brusc, te doare ingrozitor capul, tremuri de frica. Ti se pare ca au trecut secole. Esti debusolat. Iti aprinzi o tigara, te uiti in jur: nu au trecut decat cateva secunde, Basescu injura, Gheorghe "pune taxa la zid", doi puradei canta manele sub geam.
Inchizi televizorul, te intinzi si-ti spui dezamagit: ce naiba ba, n-am murit?!?!

sâmbătă, februarie 02, 2008

O iubire ca-n povesti

Romania, cetatenii sai si anul 2008.
A fi cetatean si mai ales a fi cetatean roman este foarte complicat.
Te trezesti de dimineata, te duci la munca, vii acasa si mananci bors si piure cu carnati. Uiti sa faci dus, de obosit ce esti, te bagi in pat si deschizi televizorul si-i vezi pe aia certandu-se pe tema taxei auto. Adormi. Si in somnul tau profund ai un vis frumos. Se face ca sotia e indragostita de tine, ca bemveul din fata portii e al tau, ca prin casa misuna trei servitori intrebandu-te ce mai doresti. E duminica si nu te duci la lucru. Te gandesti sa iesi la o plimbare, sa alergi cu bolidul tau pe autostrada, sa privesti natura mirifica ce te inconjoara. Seara vine incet, in zare se vede soarele apunand, iar tu iti iubesti viata, iti iubesti tara miaculoasa. Dupa o gura de scotch, te asezi in fotoliu, deschizi o carte buna si pufai un trabuc. Ai o discutie interesanta cu nevasta, o saruti de noapte buna si adormi linistit.
Te trezesti la 5.30. Mirosi a transpiratie si fum de tigara. Te dai jos din pat, calci pe o sticla de bere pe drumul spre veceu. Te speli pe ochi, te caci, te imbraci. Iti pui bors in borcan si pleci. E duminica azi, dar marlanu' ala iar te-a chemat la munca. Te gandesti ca nevasta-ta nu te-a mai cautat de vreo luna, de cand a plecat la maica-sa, o injuri printre dinti, iar intre timp treci pe langa un BMW pe care il zgarii nervos cu cheile. Afara ploua, baltile se umplu, iar tu astepti tramvaiul. O sa treaca si ziua asta...
Si vei trai fericit pan' la adanci batraneti.

miercuri, ianuarie 16, 2008

S-a jucat cineva, vreodata, cu mintea ta?

La inceput totul e vag, nu intelegi nimic. Esti din ce in ce mai nervos, vrei sa afli mai multe, sa nu intri in jocul ala la sfarsitul caruia nu stii daca pierzi totul sau castigi absolut nimic. Te opui. Iti folosesti toate mijloacele de aparare. Urli in mintea ta, omori cu ochii tai turbati, te zbati in neant, nu auzi decat sunete diforme si nu poti mirosi decat parfumul disperarii. Cu cat incerci sa iti gasesti calea, cu atat mai mult de abati de la ea, plutesti in deriva, esti debusolat, totul e un nonsens. Florile ti se par ofilite, iarba - murdara, cerul - negru, dragostea - ura. Inima iti bate foarte tare, o simti iesind din piept. Sangele ti-e fierbinte, il simti in tample, zguduindu-ti creierul.
Si deodata iti dai seama. Te uiti in oglinda, in proprii-ti ochi, iti gusti propriul sange cald, pui mana pe tine si iti simti pielea rece. Te gandesti "ce fac eu acum? de ce?". Si instant, incepe sa-ti placa totul. Tremuri si realizezi ca iubesti asta. Iubesti ca cineva sa se joace cu mintea ta, sa ii dai sansa de a crede ca te domina, ca te modeleaza ca pe-un bot de lut. Cand tu stii de fapt ca impotrivirea facea asta. In mintea ta totul s-a schimbat. Nu te mai doare nimic, iar sentimentul de neintelegere a trecut. Acum tu esti deasupra tuturor. Si vezi cum toti se zbat si cum toate au sens, pentru tine. Vrei ca totul sa continue, vrei sa te doara mai tare, sa te zbati mai mult si nu mai poti. De ce? Pentru ca acum tu esti cauza pulsatiei, a tremurului, a neintelesului. Ii impingi sa creada ca ce fac ei e zero pentru tine si vor sa dea mai mult, sa incerce sa te satisfaca mai dinadins. Razi, nu mai plangi. Ti se pare iesit din comun de frumos sa admiri ceea ce altii admirau pentru tine, sa aranjezi totul pe tava, dupa bunul plac.
Cand cineva se joaca cu mintea ta, nu te impotrivi. Din contra, fa-i pe plac. Si vei obtine puterea absoluta, vei vedea in ei sclavii din care tu faceai odinioara parte. Le vei bea sangele cu o pofta nemarginita si le vei inghiti strigatele de disperare cu o apetenta inimaginabila. Te vei simti peste toate si toti. Vei ajunge in ceruri si ti se va parea o banalitate.

And that should be love, my friend...

joi, ianuarie 10, 2008

NU zambi, ieri a fost la fel de rau ca maine

Ce suntem noi, oamenii? Umbre care alearga de dimineata pana seara prin fum si praf. Cadavre ambulante aruncate intr-o lume terna, plina de dezgust si prostie. Flori ofilite, strivite de ganduri anoste si calcate in picioare de zei autosuficienti.
Sentimentele pe care vrem sa credem ca le avem ne rod continuu si ne permit doar sa visam cu ochii deschisi, sa ne amagim ca traim.
De fapt lumea din care facem parte nu e decat un cimitir imens cu suflete putrezite si minti indolente in care ne zbatem pana ne nastem cu adevarat. Cea mai reala viata pe care o avem se consuma dupa moarte, nu inainte. Din prea mult zel ne chinuim sa cladim, sa acumulam, sa iubim, iar la un moment dat sa pierdem tot. Nu ar fi oare mai simplu sa trecem peste actualitate, peste istoria eroilor si marsaviilor, peste masinile si vilele noastre, peste cuvintele aruncate in vant de prietenie, dragoste, ura si sa ajungem dincolo, unde perfectiunea se imbina cu candoarea sufletului?

Rasculare impotriva vietii.
Ma intreb zilnic, dimineata cand imi deschid ochii si aud mirosul infect al cotidianului, ce caut eu aici? De ce sa fiu eu pionul unui demiurg nebun, soldatul unui general smintit sau praful de pe cizmele unei natii fade?
Tot ce se intampla in jurul meu nu are legatura decat cu abjectitatea dusa la extrem, cu modorania paroxistica si sentimente demonetizate. Nimic nu se intelege cu nimeni si nimeni nu intelege nimic din imperfectiunea esafodului sablonului.

Moartea e cea care decide de ce si cat vei mai suferi. Ea este cea care te salveaza sau isi bate joc de tine pana intr-un moment anume. Este singura care te ajuta sa intelegi ca viata este o etapa peste care vrei sa treci sau nu, peste care ar trebui sa meditezi sau nu. Este singura la care te rogi cand nu mai suporti vicisitudinile surorii ei malefice. Este in definitiv un dar pe care il accepti sau il refuzi. Este iubire nemarginita, bogatie unica si consolidare vesnica a prieteniei.
O secunda in neant iti aduce fericirea, implinirea, o viata pe pamant nu te lasa decat cu un sicriu gol si o mana de pamant pe piept. Viata pe care iubesti tu atat de mult se termina brusc, nestiind cand si de ce, iar tu te zbati, urli, necunoscand ce urmeaza. De fapt nu exista frica de moarte, ci de necunoscutul care o invaluie. Nu exista frica de moarte ci de durerea provocata de sfarsitul vietii. Ce nu stii tu este faptul ca celalt inceput iti aduce nemurirea si eliberarea.

Fara final. Fara morala. Fara sens ascuns. Fara sens pentru... tine.