Un singur lucru vreau sa notez pe blog ca prima si marcanta impresie in urma unei vizite la bunici. Soferul autobuzului ce merge din Dorohoi in satul Pomirla, de la ora 18.20, a oprit la jumatatea drumului, in dreptul unui bar (a unei carciume mizere, mai precis) s-a dat jos cu nonsalanta, lasand autobuzul pornit, plin cu pasagerii, pe marginea drumului, a intrat in locanta si a revenit dupa maxim trei minute, posedand un damf caracteristic (lucru verificat olfactiv datorita apropierii mele fata de el), a demarat nepasator de ochii uimiti ai unora dintre noi.
A nu se comenta...
luni, noiembrie 27, 2006
miercuri, noiembrie 22, 2006
Credinta...
In fiecare zi, in drumul meu spre facultate, trec pe langa o biserica ce se construieste acum. De fiecare data e inevitabil sa nu vad oameni credinciosi care isi fac cruce in graba in timp ce tin in cealalta mana o tigara, care (cazul in care eram cu un prieten foarte nervos) injura. De fapt, constat pe zi ce trece ca numim credinta faptul ca trecand pe langa o biserica/manastire facem instinctual o cruce, intram rapid in locasul sfant, sarutam icoanele si plecam, sau scriem acatiste si ce mai sunt de trebuinta doar in perioadele in care avem nevoie de ajutor divin.
Zilnic, Providenta este salutata in graba, este rugata sa ne dea bani, inspiratie in alegerea numerelor la loto, incercarea uitarii iubirii pierdute. Dar reusim oare sa ne ridicam la nivelul pretentiilor, rugilor cerute?
Nu fac acum apologia religiei sau a iubirii lui Dumnezeu, dar pun o simpla problema de care ma lovesc zilnic. Si astfel, ma intreb: cat de credinciosi sunt romanii in afara zilelor in care stau cu zilele la coada ca sa sarute moaste, sau in afara zilelor cand se fac praznice si se da de pomana.
"Credinţa este o închipuire care refuză concretul şi care nu se sinchiseşte de ceea ce o dovedeşte falsă." E. Cioran
Zilnic, Providenta este salutata in graba, este rugata sa ne dea bani, inspiratie in alegerea numerelor la loto, incercarea uitarii iubirii pierdute. Dar reusim oare sa ne ridicam la nivelul pretentiilor, rugilor cerute?
Nu fac acum apologia religiei sau a iubirii lui Dumnezeu, dar pun o simpla problema de care ma lovesc zilnic. Si astfel, ma intreb: cat de credinciosi sunt romanii in afara zilelor in care stau cu zilele la coada ca sa sarute moaste, sau in afara zilelor cand se fac praznice si se da de pomana.
"Credinţa este o închipuire care refuză concretul şi care nu se sinchiseşte de ceea ce o dovedeşte falsă." E. Cioran
vineri, noiembrie 17, 2006
Compot de gutui
Acum cateva zile un coleg de facultate mi-a zis la despartire ca se duce sa isi faca un compot de gutui. M-am gandit ca asta e, l-o fi lovit pofta de compot. Cateva ore mai tarziu m-a cautat pe messenger, ca sa aflu ca ma roaga sa ii imprumut 100, 150 de mii de lei ca sa aiba cu ce trai cateva zile. De fapt compotul de gutui nu era altceva decat portia cu care trebuia sa mai treaca o zi din saptamana.
Si atunci mi-am dat seama ca viata de student este "naspa"... asta in ceea ce priveste traiul zilnic. Asa am ajuns la concluzia ca viata e urata cand esti student si banii nu iti vin de acasa, sau iti vin prea putini pentru necesitatile minime cotidiene, sau cand trebuie sa te angajezi cu program de noapte, iar a doua zi sa vii la ore. Viata la facultate cand vii din alt oras este repugnanta cand dormi cu inca 4 colegi de camera si unul e sclifosit, altul bea de rupe, altul fumeaza altul nu stiu ce face.
Sa revin insa de unde am plecat: compotul de gutui nu tine de foame cand esti student!
Si atunci mi-am dat seama ca viata de student este "naspa"... asta in ceea ce priveste traiul zilnic. Asa am ajuns la concluzia ca viata e urata cand esti student si banii nu iti vin de acasa, sau iti vin prea putini pentru necesitatile minime cotidiene, sau cand trebuie sa te angajezi cu program de noapte, iar a doua zi sa vii la ore. Viata la facultate cand vii din alt oras este repugnanta cand dormi cu inca 4 colegi de camera si unul e sclifosit, altul bea de rupe, altul fumeaza altul nu stiu ce face.
Sa revin insa de unde am plecat: compotul de gutui nu tine de foame cand esti student!
joi, noiembrie 16, 2006
Injuram, injuram, injuram...
Acum cateva zile am primit niste mailuri. Ma uit si observ ca sunt commenturile unor posturi de pe blog: "sugi p*** ... si ghertoiu asta de moldovean care a scris articolul, aia care fac dastea paicea sint jigodii de moldoveni care ne fac de ras si mai sint si putori ordinare,m*** f***** neamu in c** de cac*** si moldovencele niste curve betive.hai ca v-am laudat destul dar astai adevarul! ", "ma voi doi sinteti bulangii asta cu gheata si moldoveanul?ia zi moldovene cum a iesit tuica anu asta ?mai ai? ". Pentru ca am reprodus "gandurile" lor imi cer scuze.
Dar datorita lor, acestor romani adevarati, acestor confrati iubiti, am ajuns la concluzia ca suntem un popor ce se hraneste cu injuraturi. Problema apare cand iti dai seama ca prea putini au puterea si posibilitatea de a ajunge pe un status de apreciat in zilele noastre, care sa-i impiedice pornirile descoperite ale limbajului. Prea putini sunt cei care incearca sa isi mobilizeze resursele intelectuale si sa foloseasca alt mod de intimidare sau pedepsire.
Daca cel de la bar nu iti aduce berea mai repede injuri, daca la ghiseele dependente de statul roman esti injosit in modul specific birocratic injuri, daca te uiti la stiri vezi cum politicienii injura, daca scoti capul pe geam auzi "ba baga-mi-as ****, as fuma o tigara".
De ce orice propozitie pe care o spune mare parte dintre noi incepe sau se termina cu o injuratura? De ce cand mergi in tramvai auzi in buzunarul unuia, telefonul urla o injuratura?
De ce? Pentru ca in lipsa a ceva mai bun, in lipsa a ceva mai mult din punct de vedere moral si chiar intelectual, mental, romanul simte nevoia sa jigneasca, sa produca o gaura imensa in sufletul celui atacat verbal. El vrea sa para dur, sa loveasca cu ce poate mai bine. El crede ca o invectiva ii poate aduce frica fata de oponent.
Dar datorita lor, acestor romani adevarati, acestor confrati iubiti, am ajuns la concluzia ca suntem un popor ce se hraneste cu injuraturi. Problema apare cand iti dai seama ca prea putini au puterea si posibilitatea de a ajunge pe un status de apreciat in zilele noastre, care sa-i impiedice pornirile descoperite ale limbajului. Prea putini sunt cei care incearca sa isi mobilizeze resursele intelectuale si sa foloseasca alt mod de intimidare sau pedepsire.
Daca cel de la bar nu iti aduce berea mai repede injuri, daca la ghiseele dependente de statul roman esti injosit in modul specific birocratic injuri, daca te uiti la stiri vezi cum politicienii injura, daca scoti capul pe geam auzi "ba baga-mi-as ****, as fuma o tigara".
De ce orice propozitie pe care o spune mare parte dintre noi incepe sau se termina cu o injuratura? De ce cand mergi in tramvai auzi in buzunarul unuia, telefonul urla o injuratura?
De ce? Pentru ca in lipsa a ceva mai bun, in lipsa a ceva mai mult din punct de vedere moral si chiar intelectual, mental, romanul simte nevoia sa jigneasca, sa produca o gaura imensa in sufletul celui atacat verbal. El vrea sa para dur, sa loveasca cu ce poate mai bine. El crede ca o invectiva ii poate aduce frica fata de oponent.
duminică, noiembrie 12, 2006
Speram...
Aici, pe Realitatea.net am gasit o sectiune numita "Imagineaza-ti o lume fara Romania". Ce m-a atras a fost dat de impulsul de moment care iti este transmis cand auzi numele tarii tale in contextul universal, dar mai presus, al neexistentei.
Fara Romania, Europa "ar fi mai searbada" zice Zoe Petre, iar C-tin Balaceanu Stolnici pune dezvoltarea Renasterii pe seama stoparii sistematice a otomanilor de catre voievozii romani ai secolelor al XVI-lea si al XVII-lea.
Fara Romania insa, prin reducere la absurd, facand exceptie de contributiile sale colosale, lumea nu ar mai fi auzit de elevi trimisi acasa pentru ca scolile au ramas fara caldura, Tariceanu nu ar mai fi obligat de Pinalti sa il aduca inapoi pe Stolojan, un revelion la un restaurant din capitala nu ar mai costa cat o vacanta in strainatate. Fara Romania, presedintele S.U.A. nu ar primi un memoriu de la C. V. Tudor pentru gratierea lui Saddam Hussein, iar crestinul Becali nu s-ar mai lua la tranta cu un turc pentru zestrea Pomicolei Baneasa.
Evident, toatea astea si multe altele nu sunt decat nimicuri in raport cu rolul Romaniei in majoritatea domeniilor, insa sunt lucruri cotidiene, poate si truisme, care ne agaseaza si care ne fac sa spunem ca ne e rusine uneori de apartenenta noastra la acest popor. Lucrurile derizorii si oamenii care le fac ce sunt doar epigonii eminescieni creaza in noi un sentiment de repugnare.
Si totusi speram la mai bine, speram la mai frumos...
Fara Romania, Europa "ar fi mai searbada" zice Zoe Petre, iar C-tin Balaceanu Stolnici pune dezvoltarea Renasterii pe seama stoparii sistematice a otomanilor de catre voievozii romani ai secolelor al XVI-lea si al XVII-lea.
Fara Romania insa, prin reducere la absurd, facand exceptie de contributiile sale colosale, lumea nu ar mai fi auzit de elevi trimisi acasa pentru ca scolile au ramas fara caldura, Tariceanu nu ar mai fi obligat de Pinalti sa il aduca inapoi pe Stolojan, un revelion la un restaurant din capitala nu ar mai costa cat o vacanta in strainatate. Fara Romania, presedintele S.U.A. nu ar primi un memoriu de la C. V. Tudor pentru gratierea lui Saddam Hussein, iar crestinul Becali nu s-ar mai lua la tranta cu un turc pentru zestrea Pomicolei Baneasa.
Evident, toatea astea si multe altele nu sunt decat nimicuri in raport cu rolul Romaniei in majoritatea domeniilor, insa sunt lucruri cotidiene, poate si truisme, care ne agaseaza si care ne fac sa spunem ca ne e rusine uneori de apartenenta noastra la acest popor. Lucrurile derizorii si oamenii care le fac ce sunt doar epigonii eminescieni creaza in noi un sentiment de repugnare.
Si totusi speram la mai bine, speram la mai frumos...
Revin din nou...
Un blog parasit? Nu! Doar un blog al carui owner (si nu imi place de loc sa folosesc englezisme, dar parca se potriveste mai bine tandemul "blog-owner") este prea aferat cu noua sa etapa din viata.
Ma simt oarecum reprehensibil pentru ca nu am mai scris si in acelasi timp cu un handicap cauzat de aceasta vicisitudine, daca o pot numi asa. Ma gandeam chiar azi, dupa ce am descoperit un post de radio nemtesc, pe net, ca nu il pot impartasi mai multor persoane pentru ca nu am un "link" corespunzator. Si uite cum ajung iarasi la blog. Pentru ca blogul nu este doar un jurnal, ci o varianta salutara de a-ti exprima si impartasi atat puncte de vedere, cat si sentimente si tot ce genereaza acestea din urma.
Asadar, scrieti pe blog si uimiti-ma, incantati-ma, caci de azi voi citi mai cu apetenta scrierile voastre!
P.S.:Radio XXL :)
Ma simt oarecum reprehensibil pentru ca nu am mai scris si in acelasi timp cu un handicap cauzat de aceasta vicisitudine, daca o pot numi asa. Ma gandeam chiar azi, dupa ce am descoperit un post de radio nemtesc, pe net, ca nu il pot impartasi mai multor persoane pentru ca nu am un "link" corespunzator. Si uite cum ajung iarasi la blog. Pentru ca blogul nu este doar un jurnal, ci o varianta salutara de a-ti exprima si impartasi atat puncte de vedere, cat si sentimente si tot ce genereaza acestea din urma.
Asadar, scrieti pe blog si uimiti-ma, incantati-ma, caci de azi voi citi mai cu apetenta scrierile voastre!
P.S.:Radio XXL :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
