...
Unul dintre insurgenti scoate un AK47. Camera foto imi ingheata intre degete, inima imi ingheata in piept, iar rasuflare imi este bruscata de imbranceala unui soldat. Cad pe solul galben, dur, langa un tufis uscat, ma dau peste cap dintr-un instinct salutar si ma rezim de un zid de locuinta daramata. Soldatul sare intr-o parte, ramane pe burta si trage cateva focuri inspre cel ce nu mai era acolo. Fugise in cele doua-trei secunde, cate ii trebuisera salvatorului meu sa se aseze strategic.
Ii multumesc, imi zice sa fiu atent si ma trage in spatele lui spre un punc mai sigur. Imi vorbeste incet pentru a nu fi auzit de inamic. Ma trage inca. Si, deodata, imi da drumul intr-o mica smuncitura, cade in genunchi, iar din gat ii sare sange. Incearca in zadar sa opreasca hemoragia, eu ma apropii de el cu intentia de a-i acorda un minimum de ajutor, oricare ar fi putut fi acela in momentul respectiv. Sunt aruncat in spate. Nu-mi mai simt corpul de la piept in jos. Ma uit speriat si nu-mi vad picioarele! Uit de orice si incep sa urlu, de frica si apoi de durere. Toul este plin de sange in jurul meu. Ma uit la soldat si vad ca are in mana cuiul unei grenade. In agonia sa, cu intentia de a-si sfarsi treaba si de a-l omori pe cel care-l impuscase, a incercat sa-l elimine cu o grenada, dar puterea sa nu i-a permis-o; a scapat-o langa mine.
Ma uit debusolat in jur. Stiu ca mi-a sosit sfarsitul, lucru accentuat de aparitia insurgentului. Isi incarca agitat arma, ma priveste in ochi, apoi trage de doua ori in mine. Camera foto scapa in sfarsit din mainile mele, se izbeste de pamant, se rostogoleste si se opreste langa bocancii insurgentului.
Nu mai simt durerea deloc. Respiratia mi-e din ce in ce mai rapida. Sudoarea imi curge de pe frunte, pe nas, pe fata, pe gat; se amesteca cu sangele prafuit.
Inchid ochii si... ii deschid iarasi. Ma intorc pe o parte, ma uit nedumerit in jur, inchid televizorul, ma intorc pe cealalta parte si adorm la loc.
Unul dintre insurgenti scoate un AK47. Camera foto imi ingheata intre degete, inima imi ingheata in piept, iar rasuflare imi este bruscata de imbranceala unui soldat. Cad pe solul galben, dur, langa un tufis uscat, ma dau peste cap dintr-un instinct salutar si ma rezim de un zid de locuinta daramata. Soldatul sare intr-o parte, ramane pe burta si trage cateva focuri inspre cel ce nu mai era acolo. Fugise in cele doua-trei secunde, cate ii trebuisera salvatorului meu sa se aseze strategic.
Ii multumesc, imi zice sa fiu atent si ma trage in spatele lui spre un punc mai sigur. Imi vorbeste incet pentru a nu fi auzit de inamic. Ma trage inca. Si, deodata, imi da drumul intr-o mica smuncitura, cade in genunchi, iar din gat ii sare sange. Incearca in zadar sa opreasca hemoragia, eu ma apropii de el cu intentia de a-i acorda un minimum de ajutor, oricare ar fi putut fi acela in momentul respectiv. Sunt aruncat in spate. Nu-mi mai simt corpul de la piept in jos. Ma uit speriat si nu-mi vad picioarele! Uit de orice si incep sa urlu, de frica si apoi de durere. Toul este plin de sange in jurul meu. Ma uit la soldat si vad ca are in mana cuiul unei grenade. In agonia sa, cu intentia de a-si sfarsi treaba si de a-l omori pe cel care-l impuscase, a incercat sa-l elimine cu o grenada, dar puterea sa nu i-a permis-o; a scapat-o langa mine.
Ma uit debusolat in jur. Stiu ca mi-a sosit sfarsitul, lucru accentuat de aparitia insurgentului. Isi incarca agitat arma, ma priveste in ochi, apoi trage de doua ori in mine. Camera foto scapa in sfarsit din mainile mele, se izbeste de pamant, se rostogoleste si se opreste langa bocancii insurgentului.
Nu mai simt durerea deloc. Respiratia mi-e din ce in ce mai rapida. Sudoarea imi curge de pe frunte, pe nas, pe fata, pe gat; se amesteca cu sangele prafuit.
Inchid ochii si... ii deschid iarasi. Ma intorc pe o parte, ma uit nedumerit in jur, inchid televizorul, ma intorc pe cealalta parte si adorm la loc.
Mda .. cam mordibe posturile tale din ultima vreme, dar macar scrise bine :)
RăspundețiȘtergere