Pot!

Cui as fi putut sa spun ca pot sa zbor?
Parintilor, colegilor, amicilor. As fi putut sa le povestesc trecatorilor de pe strada sau oamenilor care asteapta acelasi tramvai. Dar ar fi zis ca sunt nebun. Nu poti zbura fara mijloace de propulsare dependente de o sursa de energie.
Eu, insa, pot sa zbor fara ele. Si tu stii asta, pentru ca am zburat impreuna de atatea ori. Am inchis ochii, ne-am unit gandurile si am inceput sa ne indepartam usor de pamant, de asfaltul ud si de mizeria ce-l umple. Ne-am ridicat spre cer mirosind prospetimea aerului si molfaind fumul gros al nepasarilor. Totul se invartea in jurul nostru, simteam vantul pe pielea tremuranda. Muzica ne zvacnea in tample, iar cuvintele soptite de noi se incadrau perfect printre stele. Am plutit ore in sir alaturi, unul de celalalt. Au trecut ani de zile pana sa ne dam seama de ce suntem capabili. Au trecut sute de incercari lase de a ne lua gandul de la asta. Si intr-un final am atins absolutul. Un absolut care este atat de palpabil de atunci, incat uratenia zilnica a vietii de muritor dispare cand vrem noi sa dispara.
Putem schimba cursul firesc al lucrurilor. Impreuna, pentru o viata mai buna. Ce slogan stupid, dar atat de adevarat pentru noi, cei care reusim sa transcendem.