Verde...

Imi descopar noi preferinte culinare. Si nu in restaurante de lux, nici in cantine mizere, nici la emisiunea lui Chisu. Ci acasa, stand in fata calculatorului, chinuit de demisia/nondemisia lui Cristian Diaconescu de la PSD si mai mult de gandul ca am fost umilit, si nu e un cuvant dur, de o subcomisie cu numarul doi, care a pus note la Limba Engleza - Oral, dupa cum a batut vantul, sau in functie de cum a batut lumina! Si stand, si injurand si blamand "coalitia guvernamentala" (caci majoritatea profesorilor din comisii au fost numiti pe criterii politice - nu o spun eu ci mi-au spus-o doi profesori), si blestemand clipa cand cei doi arierati au terminat facultatea de engleza, sau ce o fi ea, si urland inlauntru-mi sufletului ca se putea 10 in loc de 9,50, imi trasneste prin cap sa merg pana in bucatarie, unde vad salata verde... O ocolesc, usor, cu grija, ca sa nu se dea la mine, imi iau un pahar cu apa; ii simt privirea amenintatoare din ochii verzi; stiu ca urasc astfel de "fiinte" precum rosiile, castravetii, ardeii...si mai ales pe ea, salata; le mananc doar pentru ca mi se impun ca fiind "foarte sanatoase"! ...Si deodata, imi zambeste! O prind cu indarjire, o arunc in castron, torn ulei de masline si busuioc! Toate se intampla de parca as fi intr-un ritual de initiere... Asadar, ori de cate ori imi vor fi agasate sufletul sau ratiunea din cauza unor mojici aflati la guvernare, aflati intr-o sala de clasa cu pixul in mana gata sa puna 9,50, aflati pe strada si scuipand mizerabil, voi lua masa cu noua mea prietena, salata... Ma duc sa mai fac o invitatie la masa...mi-e dor de ochii ei verzi!