Un presedinte frustrat de guvern si aliante gen PSD-PNL, UDMR-PRM, toti-toti de puterea pe care si-o dorea cu tot dinadinsul. Un presedinte care isi da demisia, nu isi mai da demisia, iese in fata a doua mii de oameni aglutinati parca de proteste anti-ceausiste, acum insa pro-putere, si crede ca e sustinut chiar si de martieni. Un presedinte care in urma gafelor comise si-a primit pedeapsa bine-meritata.
Un presedinte care nu se poate numi presedinte ci mai mult un carmuitor de vas carpato-danubiano-pontic, care bea cot la cot cu Becali, care da mUE in direct lui Nastase dupa ce este ales, care urla, fulgera si tuna amenintator si imbatabil, mergand la bluf tot timpul.
Traian Basescu a pus in campania sa electorala Constitutia mai sus de orice, a promis romanilor ca vor trai bine. NU a facut altceva decat sa isi pregateasca un nou mandat, decat sa acumuleze cat mai multa putere de care sa profite cand ar fi vrut el si cum ar fi vrut.
Traian Basescu a fost votat si poate va mai fi votat, dar el insusi nu e decat un exemplu de demagogie, prostie lamentabila, patetism abject si chelie cu suvite in vant.
Referedumul trece, presedintele ramane... sau nu, spera unii...
sâmbătă, aprilie 21, 2007
duminică, aprilie 01, 2007
Sa privesti
Sa privesti de cand te trezesti dimineata si pana inchizi ochii seara. E un dar de care trebuie (da, e verbul acela imperativ) sa profiti. Sa te uiti pe geam si sa vezi oameni, masini, caini, copaci, nori, sa deschizi calculatorul si sa vezi poze, filme, pagini abundente de internet, sa deschizi ziarul si sa vezi basesti, tariceni, retete culinare, irakieni, bancuri si zodii.
Sa poti vedea marea cu scoicile ei de pe nisip, muntele cu brazii lui inalti, campia cu un iepure speriat, soseaua cu un infinit de masini, orasul cu oameni multi, imbracati diferit, cu sau fara gust. Sa analizezi un tablou, de la rama si pana la denivelarea creata de un surplus de tempera. Sa atingi o floare si sa vezi concomitent cum petalele ei rosii tresar domol.
Sa deschizi ochii si sa simti cu ei aerul rece al diminetii, sa mirosi cu ei izul verde al copacilor si ierbii, sa auzi pasarile ce-ti zboara pe deasupra capului.
Sa nu fii orb, cu un baston alb in mana, claxonat pe trecerea de pietoni de un manelar cu icscinci.
Sa poti vedea marea cu scoicile ei de pe nisip, muntele cu brazii lui inalti, campia cu un iepure speriat, soseaua cu un infinit de masini, orasul cu oameni multi, imbracati diferit, cu sau fara gust. Sa analizezi un tablou, de la rama si pana la denivelarea creata de un surplus de tempera. Sa atingi o floare si sa vezi concomitent cum petalele ei rosii tresar domol.
Sa deschizi ochii si sa simti cu ei aerul rece al diminetii, sa mirosi cu ei izul verde al copacilor si ierbii, sa auzi pasarile ce-ti zboara pe deasupra capului.
Sa nu fii orb, cu un baston alb in mana, claxonat pe trecerea de pietoni de un manelar cu icscinci.
miercuri, martie 28, 2007
Citez
Fie ca sa ai o viata buna. Si pentru asta eu, cel care deja am trait o parte din ea, te sfatuiesc: daca versi peste cineva o cana de cafea fierbinte, iar acela striga oparit, intreaba-l "da' de ce tipi atat de tare ?". Minimalizeaza intamplarea si intampina-i durerea partenerului cu indiferenta. Indu-le celorlalti un sentiment de vina, fii autosuficient, iubeste-te in primul rand pe tine, admira-te si iarta-te oricand. Iarta-ti orice greseala, amuza-te, ridiculizeaz-o si nu raspunde la telefon cand esti sunat. Nu da call back si daca vei avea parte de victorie sociala uita imediat cine ai fost tu acum 10 minute. Sa nu recunosti niciodata nimic, sa te gandesti ca toti ceilalti au boala pe tine, te invidiaza si nu te inteleg. Fii ipocrit, nu lasa sa se vada ce simti, nu te indragosti (femeia e o curva) imbogateste-te in primul rand si inainte de orice. Nu te da erou ca nu se merita sa te risti pentru nimeni. Protejeaza-ti interesele pentru ca nimeni n-are grija de tine asa cum ar trebui. Nu te gandi niciodata la durerea celorlalti, nu acorda intelegere, nu te pune niciodata in pielea celuilalt si inainte de a-ti pune intrebarea ofera-ti raspunsul. Iar lumea in care vei straluci va fi corporatista. Nu crede in Dumnezeu, dar fa-ti o cruce mare in fata tuturor si roaga-te in gand cu mine: fie ca sa dea Domnu' sa ai spatiu propriu de parcare, asistenta si mobil greu de aflat. Asa sa-ti ajute Globalizarea !
Da imi place AG, "prietenii stiu de ce", imi place cum gandeste si imi place sa ii pun articolul din B24FUN aici, pentru ca ma reprezinta (truism sau nu, ironic sau da). Daca nu-ti convine afla ca nu ma intereseaza, ca nu dau mai mult de 1 leu si 50 de bani pe parerile rasarite ca ciupercile dupa o ploaie calda ca transpiratia unui gras imbracat in maieu si pantaloni la dunga, mi-e sila de cei care vor spune ca sunt un nebun pentru ca il citesc, ascult, urmaresc pe Gheorghe...
Da imi place AG, "prietenii stiu de ce", imi place cum gandeste si imi place sa ii pun articolul din B24FUN aici, pentru ca ma reprezinta (truism sau nu, ironic sau da). Daca nu-ti convine afla ca nu ma intereseaza, ca nu dau mai mult de 1 leu si 50 de bani pe parerile rasarite ca ciupercile dupa o ploaie calda ca transpiratia unui gras imbracat in maieu si pantaloni la dunga, mi-e sila de cei care vor spune ca sunt un nebun pentru ca il citesc, ascult, urmaresc pe Gheorghe...
joi, martie 22, 2007
Vreau sa ninga
E frumos primavara, am mai spus-o. Pasarelele ciripesc, cainii vagabonzi stau intinsi la soare, orasenii ies in tricouri si racesc din prima ora, iar aerul miroase a caldura (sinestezie asta parca nu?).
Si cu toate astea nu-mi pot declansa acel ceva ce zace in interiorul inimii mele, acel impus spre fericire, pace si buna voie, lauda semenilor si iubirea neconditionata. Asta pentru ca sunt inconjurat, probabil, de prea multa lipsa de respect, de prea multi oameni idioti si incompetenti. Nu fac apologia inteligentei personale hiperbolice si nu-mi erijez in rol moralist stralucirea proprie, dar mi se pare ca pe zi ce trece nimicnicia oamenilor, muritorilor, ia amploare.
Uita-te pe strada cum se vorbeste, cum se scuipa, cum se arunca gunoaiele, cum se injura, cum se bat, se taie, se claxoneaza, se macelaresc. Priveste-i cum merg cu ochelarii de soare pe ploaie, cum se imbraca in roz pentru ca "se poarta", cum asculta obsesiv aceeasi manea.
Te apuca nervii, iti vine sa te duci pe Marte poate acolo nu au toti Porche si poate acolo cineva stie sa vorbeasca, sa se comporte, sa se imbrace. E nasol sa fii roman si sa mai fii si plin de figuri. Atragi priviri si hohote, atragi dispret si mizericordie, atragi orice subscrie expresiei "nu dau doi bani".
Nici macar primavara nu poate suprima aceste ganduri de "ti-as smulge dintii, inima si, totodata, prostia ta nemarginita, mizeria ta interioara, totul!"... Nici nu vreau sa ma gandesc la vara cum o sa reactionez: transpiratii de autobuz, bronz de uichend si masini decapotabile cu numere italiene.
Nu mai vreau decat iarna. Vreau sa ninga!
Si cu toate astea nu-mi pot declansa acel ceva ce zace in interiorul inimii mele, acel impus spre fericire, pace si buna voie, lauda semenilor si iubirea neconditionata. Asta pentru ca sunt inconjurat, probabil, de prea multa lipsa de respect, de prea multi oameni idioti si incompetenti. Nu fac apologia inteligentei personale hiperbolice si nu-mi erijez in rol moralist stralucirea proprie, dar mi se pare ca pe zi ce trece nimicnicia oamenilor, muritorilor, ia amploare.
Uita-te pe strada cum se vorbeste, cum se scuipa, cum se arunca gunoaiele, cum se injura, cum se bat, se taie, se claxoneaza, se macelaresc. Priveste-i cum merg cu ochelarii de soare pe ploaie, cum se imbraca in roz pentru ca "se poarta", cum asculta obsesiv aceeasi manea.
Te apuca nervii, iti vine sa te duci pe Marte poate acolo nu au toti Porche si poate acolo cineva stie sa vorbeasca, sa se comporte, sa se imbrace. E nasol sa fii roman si sa mai fii si plin de figuri. Atragi priviri si hohote, atragi dispret si mizericordie, atragi orice subscrie expresiei "nu dau doi bani".
Nici macar primavara nu poate suprima aceste ganduri de "ti-as smulge dintii, inima si, totodata, prostia ta nemarginita, mizeria ta interioara, totul!"... Nici nu vreau sa ma gandesc la vara cum o sa reactionez: transpiratii de autobuz, bronz de uichend si masini decapotabile cu numere italiene.
Nu mai vreau decat iarna. Vreau sa ninga!
vineri, martie 16, 2007
Pareri
In Romania toata lumea are pareri, opinii, ganduri. Si tot acest maldar de exprimari rationale (sau nu) sunt prea putin rationate proportional cu capacitatea intelectuala, profesionala si morala a persoanelor ce le exprima.
In orice domeniu se gaseste cate un specialist la T.V., in ziare sau la radio. De fiecare data cand te uiti la un meci de fotbal cineva, oricine, spune ca trebuia sa faca asa nu asa. Despre politica nu mai e nici un dubiu in legatura cu competenta analizatorie a gafelor si deciziilor alesilor nostri. Toata lumea se pricepe la moda: "bulinele gri se asorteaza cu geanta neagra vuiton cu blanita ponei" afirma stringent nu stiu cine pe la televizor. Masinile... ar fi o dovada de incultura enorma sa nu stii cati cai putere dezvolta noul motor de la noul Passat de la vechiul VW si cat costa metrul patrat de fibra de carbon.
De fapt majoritatea acestor priceperi sunt vorbe preluate, ganduri impotente copiate si scrise vanitos de catre no name-urile vietii publice contemporane; pur si simplu incapacitatea de a gandi pentru sine, de a dezvolta rationamente si silogisme simple, dar proprii.
Parerea mea...mai buna decat altele.
In orice domeniu se gaseste cate un specialist la T.V., in ziare sau la radio. De fiecare data cand te uiti la un meci de fotbal cineva, oricine, spune ca trebuia sa faca asa nu asa. Despre politica nu mai e nici un dubiu in legatura cu competenta analizatorie a gafelor si deciziilor alesilor nostri. Toata lumea se pricepe la moda: "bulinele gri se asorteaza cu geanta neagra vuiton cu blanita ponei" afirma stringent nu stiu cine pe la televizor. Masinile... ar fi o dovada de incultura enorma sa nu stii cati cai putere dezvolta noul motor de la noul Passat de la vechiul VW si cat costa metrul patrat de fibra de carbon.
De fapt majoritatea acestor priceperi sunt vorbe preluate, ganduri impotente copiate si scrise vanitos de catre no name-urile vietii publice contemporane; pur si simplu incapacitatea de a gandi pentru sine, de a dezvolta rationamente si silogisme simple, dar proprii.
Parerea mea...mai buna decat altele.
marți, martie 13, 2007
Nimic
O simpla lista:
- e urat orasul plin de gunoaie;
- e frumoasa primavara;
- e trivial vocabulaul copiilor de pe strada;
- e atragatoare copilaria irecuperabila;
- e scabros modul de tratare a oamenilor de rand de catre guvern;
- e poetic sa te gandesti ca vei trai mai bine sub o alta guvernare;
- e abominabila dorinta doctorilor de a scapa cat mai repede de tine la spital;
- e atragatoare doctorita aia blonda;
- e penibil sa nu stii sa folosesti acuzativul;
- e un act de eroism sa vorbesti corect limba natala;
- e scandalos circul dintre presedinte si prim-ministru;
- e frumos mirositor gandul la viitoarele alegeri;
- e reprobabila atitudinea maharilor plini de bani, influenta si masini scumpe;
- e studentesc de bine sa nu ai bani, sa nu te ia nimeni in seama si sa te plimbi prin parc, razand de cainii vagabonzi;
Totul este sau nu este. Si totul e un cumul peiorativ sau apreciativ. Si totul e de fapt nimic. Nimic, si nimic mai mult.
Oare nimic inseamna sa urli de durere sau sa plangi de fericire?
Oare nimic inseamna sa iubesti si sa fii iubit?
Oare nimic inseamna ceva?
Da. Inseamna raportarea la tot. Si pentru ca nu se poate sa ai totul, ai nimic. E mai simplu.
- e urat orasul plin de gunoaie;
- e frumoasa primavara;
- e trivial vocabulaul copiilor de pe strada;
- e atragatoare copilaria irecuperabila;
- e scabros modul de tratare a oamenilor de rand de catre guvern;
- e poetic sa te gandesti ca vei trai mai bine sub o alta guvernare;
- e abominabila dorinta doctorilor de a scapa cat mai repede de tine la spital;
- e atragatoare doctorita aia blonda;
- e penibil sa nu stii sa folosesti acuzativul;
- e un act de eroism sa vorbesti corect limba natala;
- e scandalos circul dintre presedinte si prim-ministru;
- e frumos mirositor gandul la viitoarele alegeri;
- e reprobabila atitudinea maharilor plini de bani, influenta si masini scumpe;
- e studentesc de bine sa nu ai bani, sa nu te ia nimeni in seama si sa te plimbi prin parc, razand de cainii vagabonzi;
Totul este sau nu este. Si totul e un cumul peiorativ sau apreciativ. Si totul e de fapt nimic. Nimic, si nimic mai mult.
Oare nimic inseamna sa urli de durere sau sa plangi de fericire?
Oare nimic inseamna sa iubesti si sa fii iubit?
Oare nimic inseamna ceva?
Da. Inseamna raportarea la tot. Si pentru ca nu se poate sa ai totul, ai nimic. E mai simplu.
joi, martie 08, 2007
Eu nu va mai urez "La multi ani!"
Si nu fac asta pentru ca nu vreau sa traiti mult, ci pentru ca vreau sa traiti bine, decent si fericite. Si vreau acestea din urma pentru ca respect sexul frumos, sexul slab, sexul opus, sexul...
Ce imi place la o femeie?
Orice. Un deget, o inima, un picior, un fir de par, un parfum, o ratiune, un suflet, o dilema, un numar de telefon, o prajitura, un sfat...
Femeia nu e doar acea persoana careia ii spui odata pe an "la multi ani" si careia ii oferi un buchet de flori. Ea este persoana careia nu-i poti multumi indeajuns ca e langa tine sau nu, ca te ajuta sau te face sa tanjesti dupa ea, ca te priveste cu ochii sai verzi sau iti varsa lacrimi pe umeri.
Eu nu le mai spun "la multi ani" de 8 Martie. Mai bine le ador zilnic si daca nu pot sa o fac, macar incerc sa le demonstrez respectul cuvenit.
Pentru voi, toate, fiinte complicate, delicate, dulci si intangibile...
Ce imi place la o femeie?
Orice. Un deget, o inima, un picior, un fir de par, un parfum, o ratiune, un suflet, o dilema, un numar de telefon, o prajitura, un sfat...
Femeia nu e doar acea persoana careia ii spui odata pe an "la multi ani" si careia ii oferi un buchet de flori. Ea este persoana careia nu-i poti multumi indeajuns ca e langa tine sau nu, ca te ajuta sau te face sa tanjesti dupa ea, ca te priveste cu ochii sai verzi sau iti varsa lacrimi pe umeri.
Eu nu le mai spun "la multi ani" de 8 Martie. Mai bine le ador zilnic si daca nu pot sa o fac, macar incerc sa le demonstrez respectul cuvenit.
Pentru voi, toate, fiinte complicate, delicate, dulci si intangibile...
duminică, martie 04, 2007
La prima vedere... uita-te mai bine
Stii cum e dragostea la prima vedere? Uite asa:
Poveste
Bar, bea un suc cu prietenii. Il vede, ii place, ii cere numarul de telefon. El i-l da si se intalnesc mai tarziu la un alt suc, in alt bar, se saruta, isi fac declaratii subtile de dragoste aprinsa.
Trec zile, saptamani. Ea ii vorbeste lapidar, se uita la alte mese si cauta altceva. El e mai subtil si cand duce paharul cu bere la gura priveste ahtiat la toate mesele, cauta si gaseste.
Trec zile. El isi scrie la status:"trying to get away from the pain of yesterday ", ea ii raspunde:"sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta". Nu isi mai vorbesc, nu se mai saluta, nu se iubesc.
Trec zile. Ea e intr-un bar, bea suc cu prietenii. El e in alt bar, bea bere cu prietenii.
Sfarsit
Totul se intampla in zilele noastre, e o poveste reala si nu face altceva decat sa demonstreze perimarea dragostei si sucombarea iubirii.
Poveste
Bar, bea un suc cu prietenii. Il vede, ii place, ii cere numarul de telefon. El i-l da si se intalnesc mai tarziu la un alt suc, in alt bar, se saruta, isi fac declaratii subtile de dragoste aprinsa.
Trec zile, saptamani. Ea ii vorbeste lapidar, se uita la alte mese si cauta altceva. El e mai subtil si cand duce paharul cu bere la gura priveste ahtiat la toate mesele, cauta si gaseste.
Trec zile. El isi scrie la status:"trying to get away from the pain of yesterday ", ea ii raspunde:"sunt succese care te injosesc si infrangeri care te inalta". Nu isi mai vorbesc, nu se mai saluta, nu se iubesc.
Trec zile. Ea e intr-un bar, bea suc cu prietenii. El e in alt bar, bea bere cu prietenii.
Sfarsit
Totul se intampla in zilele noastre, e o poveste reala si nu face altceva decat sa demonstreze perimarea dragostei si sucombarea iubirii.
miercuri, februarie 28, 2007
30 RON
"Hai da-mi trei sute de mii pana maine, poimaine!... Ma, sa mor eu ca ti-i dau inapoi... "
Golf 5 negru, "tunat" pe la exterior, geamuri fumurii in spatele carora, in intunericul campusului studentesc, se afla un jmekerash care nu mai are bani de motorina. Obtine banii si striga in soapta: "hai du-te ca vine". Din umbra se vede chipul candid al prietenei. Doua clipe si muzica incepe sa tipe, iar scartaitul rotilor arunca noroiul pe prietenul mantuielnic.
In cinci secunde poti auzi, vedea si gandi multe. Fetei serafice de ce ii trebuie mai mult timp?
Golf 5 negru, "tunat" pe la exterior, geamuri fumurii in spatele carora, in intunericul campusului studentesc, se afla un jmekerash care nu mai are bani de motorina. Obtine banii si striga in soapta: "hai du-te ca vine". Din umbra se vede chipul candid al prietenei. Doua clipe si muzica incepe sa tipe, iar scartaitul rotilor arunca noroiul pe prietenul mantuielnic.
In cinci secunde poti auzi, vedea si gandi multe. Fetei serafice de ce ii trebuie mai mult timp?
marți, februarie 20, 2007
Justice!
Avocati cu robe negre, parca niste preoti ce asteapta savarsirea unui ritual psihedelic, un procuror plictisit (care respinge intrebarile irelevante si tampite ale unor avocati nepregatiti) si un judecator (care se lasa asteptat cateva zeci de minute peste "sfertul academic") si cativa amarati citati ca martori... si eu cu doi prieteni.
Justitia din Romania e chioara, surda si muta! Asa e ea reprezentata, nu? Acum, vocea arbitrului ce solutioneaza orice proces prin pronuntarea unei hotarari drepte si pline de autoritate, ii spune grefierei, inexorabil, ceea ce incearca sa afle de la martor: "in timp ce culegeam urzici pentru pasari...ba nu, pentru porci, am vazut inculpatul cum se certa cu tatal sau langa veceu" (despre un mos ce si-a omorat, "sub actiunea bauturilor alcoolice" tatal) sau "doresc inapoierea drujbei stihl (zice pe litere - condescendent), a lantisorului de aur de 12 grame de 14 kapa si (asteapta de la petent) a cutitului de bucatarie din otel inoxidabil". Cand vine insa randul discutiei asupra cazului "trafic de stupefiante", parca totul ia amploare: judecatorul se aseaza mai bine in scaun, procurorul nu mai casca linistit, avocatii se inmultesc si cresc in statutul lor financiaro-profesional. E randul acuzatilor sa soseasca. Unul din ei e la Jilava pe motive "inca nedeterminate", iar avocatul invoca, in spiritul legii, amanarea procesului, intrucat este ilogic, imoral si ilegal, sa judeci pe cineva in contumacie. De doua ori, judecatorul spune "am luat la cunostinta" si continua audierea martorului. Cativa avocati isi sustin, pe baze legale, colegul. Dar, judecatorul decide. Si decide ce voia de la inceput: desfasurarea procesului in lipsa unuia dintre acuzati, acesta din urma aparat de (se spune) unul dintre cei mai buni avocati din oras, fostul sau profesor - asadar, s-ar zice o simpla problema personala... dar cine stie! Avocatul paraseste sala, ia o modica amenda de 1000 RON si procesul decurge in liniste.
Urmatoarea data, un termen scurt evident, 6 martie, adica peste cam doua saptamani. Si "traficantii" stau de un an la puscarie si se plimba prin inchisori renumite si platesc bani frumosi la avocati destepti si se bazeaza pe una dintre formele fundamentale ale activitatii statului, care consta in judecarea pricinilor civile sau penale si in aplicarea pedepselor prevazute de lege.
Fumati marijuana, hash, ciocolata africana, patrunjel sau petunie, fratilor, dar nu luati coletele de la autogara, ca, vorba unui prieten, "incadrarea e mare" si, pe deasupra, e urat sa te uiti in ochii unui pitic care oricum dispune ce vrea muschiu' tribunalului sau.
Acest articol nu doreste sa lezeze imaginea justitiei si a tuturor organelor aferente ei. Oare?!
vineri, februarie 16, 2007
Ma gandesc ca...
...ca ar fi mai bine sa nu te mai gandesti. Pentru ca nu esti in stare. De fiecare data cand incepi sa iti pui in miscare rotitele alea ajungi la concluzia ca se invart in gol. De ce? E o intrebare fara raspuns. Pentru ca daca-ti spuneam "retorica" nu intelegeai.
Si totusi te intrebi de ce rade lumea de tine cand te vede imbracat cu haine de cateva mii de euro, tinand in mana cheile S Klasse-ului AMG si telefonul tau cu insertii de platina? Pentru ca esti plin, dar plin, de prost gust, pentru ca invarti cheile in sila provocand sila si pentru ca telefonul tau suna cinci secunde si se opreste... e un bip amarat.
De ce nu poti sa tii cutitul cu dreapta si cu stanga sa bagi varful furculitei in gura, ci trebuie sa tai si sa schimbi repede? Pentru ca, probabil ochelarii tai Versace ti-au acoperit pe langa frunte si o parte din reflexiile unui om normal de a fi intr-un anumit procentaj ambidextru.
Te exaspereaza ca ma uit la tine, dar nu am ochelari de soare? NU-ti fa griji, nu stralucesti!
Te agaseaza ca mananc in acelasi loc in care te chinui si tu sa o faci? Stai linistit, am bani doar de o portie de Crispy Strips!
Te enerveaza ca mai citesc prin 24-FUN si tu doar te uiti la reclama cu Twix care te amuza la culme, dar nu intelegi deloc de ce nu gasesti in nici un magazin de firma casti-creier ca in reclama de la Radio Guerrilla?
Mergi acasa, da jos ochelarii de soare si intreaba-te: oare acum sunt ambidextru?
Iti spun tot eu: nu, nu. Pentru ca esti un sordid incult si reprehensibil ce provoaca spleen.
Acum, intrebare suplimentara: te simti mai bine dupa scuzele mele exprimate mai sus?
Si totusi te intrebi de ce rade lumea de tine cand te vede imbracat cu haine de cateva mii de euro, tinand in mana cheile S Klasse-ului AMG si telefonul tau cu insertii de platina? Pentru ca esti plin, dar plin, de prost gust, pentru ca invarti cheile in sila provocand sila si pentru ca telefonul tau suna cinci secunde si se opreste... e un bip amarat.
De ce nu poti sa tii cutitul cu dreapta si cu stanga sa bagi varful furculitei in gura, ci trebuie sa tai si sa schimbi repede? Pentru ca, probabil ochelarii tai Versace ti-au acoperit pe langa frunte si o parte din reflexiile unui om normal de a fi intr-un anumit procentaj ambidextru.
Te exaspereaza ca ma uit la tine, dar nu am ochelari de soare? NU-ti fa griji, nu stralucesti!
Te agaseaza ca mananc in acelasi loc in care te chinui si tu sa o faci? Stai linistit, am bani doar de o portie de Crispy Strips!
Te enerveaza ca mai citesc prin 24-FUN si tu doar te uiti la reclama cu Twix care te amuza la culme, dar nu intelegi deloc de ce nu gasesti in nici un magazin de firma casti-creier ca in reclama de la Radio Guerrilla?
Mergi acasa, da jos ochelarii de soare si intreaba-te: oare acum sunt ambidextru?
Iti spun tot eu: nu, nu. Pentru ca esti un sordid incult si reprehensibil ce provoaca spleen.
Acum, intrebare suplimentara: te simti mai bine dupa scuzele mele exprimate mai sus?
Cu tramvaiul...
Autobuze, microbuze, maxi-taxiuri, taxiuri, ocazii. O insiruire plicticoasa de mijloace de transport pe care le folosesc in diferite ocazii, la diferite ore, in diferite orase.
Si mai este unul. Unul tras de cai la inceputuri, iar acum actionat electric. Tramvaiul.
Prea mult ma atrage aceasta corcitura intre tren si autobuz. Ma atrag felul lui de a opri in statii, fasaitul prelung al usilor la deschidere si inchidere, plecarea smuncita de pe loc ce defineste inertia invatata la fizica, compostatul biletelor in timp ce abia te poti tine pe picioare, mersul implacabil pe sine, zgomotul creat parca de soneria unei biciclete...
Si totusi, caci trebuie sa existe si o astfel de precizare, compostatul biletelor nu e atragator cand iei o amenda, care de fapt se dovedeste a fi "o taxa speciala pentru studenti". Intr-o zi, ca oricare alta, ma gandesc sa merg cu un prieten pana intr-o parte mai indepartata a orasului (Iasi), iar pentru asta trebuie sa iau tramvaiul. Asa ca imprumut doua bilete de la colegul de camera, ce le are intr-un set de zece. Si plecam. Si la jumatatea drumului se urca doi (nu pot sa le zic domni) indivizi ce se plimba prin tramvai si cer biletele. Unul ajunge la noi, arata fulgerator o legitimatie si cere biletele. Noi i le aratam. Apoi cere buletinele. Intr-un moment regretabil de inconstienta, ii dam amandoi buletinele, iar el ne spune ca trebuie sa il insotim mai in spate. Mergem si incepe sa ne explice ca trebuia sa avem tot teancul de bilete pentru ca ele sa fie valabile, ca acum este nevoit cu mare regret sa ne faca proces verbal si ca suntem nevoiti sa dam cate un milion. Dar mai este o varianta, ca doar traim in frumoasa Romanie. Ne dam jos impreuna, ne baga intr-un chiosculet de 2/2 m si ne prezinta posibilitatea de a plati "o taxa speciala pentru studenti", modica, de 200 de mii de lei vechi de persoana. Fortati de circumstante, acceptam si ii dam banii. Ne mai si ureaza o zi frumoasa si buna in continuare si ne spune ca daca avem vreodata probleme sa apelam la ei.
Si uite asa mi-am facut eu prieteni noi. Prieteni romani, cu geci de piele, cu legitimatii RATP, cu moace de absolventi cu Magna Cum Laude a unei jumatati de profesionala.
Data viitoare merg cu bicicleta. Macar nu am nevoie de bilet.
Si mai este unul. Unul tras de cai la inceputuri, iar acum actionat electric. Tramvaiul.
Prea mult ma atrage aceasta corcitura intre tren si autobuz. Ma atrag felul lui de a opri in statii, fasaitul prelung al usilor la deschidere si inchidere, plecarea smuncita de pe loc ce defineste inertia invatata la fizica, compostatul biletelor in timp ce abia te poti tine pe picioare, mersul implacabil pe sine, zgomotul creat parca de soneria unei biciclete...
Si totusi, caci trebuie sa existe si o astfel de precizare, compostatul biletelor nu e atragator cand iei o amenda, care de fapt se dovedeste a fi "o taxa speciala pentru studenti". Intr-o zi, ca oricare alta, ma gandesc sa merg cu un prieten pana intr-o parte mai indepartata a orasului (Iasi), iar pentru asta trebuie sa iau tramvaiul. Asa ca imprumut doua bilete de la colegul de camera, ce le are intr-un set de zece. Si plecam. Si la jumatatea drumului se urca doi (nu pot sa le zic domni) indivizi ce se plimba prin tramvai si cer biletele. Unul ajunge la noi, arata fulgerator o legitimatie si cere biletele. Noi i le aratam. Apoi cere buletinele. Intr-un moment regretabil de inconstienta, ii dam amandoi buletinele, iar el ne spune ca trebuie sa il insotim mai in spate. Mergem si incepe sa ne explice ca trebuia sa avem tot teancul de bilete pentru ca ele sa fie valabile, ca acum este nevoit cu mare regret sa ne faca proces verbal si ca suntem nevoiti sa dam cate un milion. Dar mai este o varianta, ca doar traim in frumoasa Romanie. Ne dam jos impreuna, ne baga intr-un chiosculet de 2/2 m si ne prezinta posibilitatea de a plati "o taxa speciala pentru studenti", modica, de 200 de mii de lei vechi de persoana. Fortati de circumstante, acceptam si ii dam banii. Ne mai si ureaza o zi frumoasa si buna in continuare si ne spune ca daca avem vreodata probleme sa apelam la ei.
Si uite asa mi-am facut eu prieteni noi. Prieteni romani, cu geci de piele, cu legitimatii RATP, cu moace de absolventi cu Magna Cum Laude a unei jumatati de profesionala.
Data viitoare merg cu bicicleta. Macar nu am nevoie de bilet.
joi, februarie 15, 2007
15 februarie
O zi, mai bine zis, o noapte deosebita, pe care (tipic voi spune) nu o sa o uit prea usor. O noapte in care mi-am dat seama ca prietenii, fie ei putini, conteaza enorm, si ca oricate greseli ai face, ei te iarta si iti umplu sufletul de bucurie.
Pregatirile de rigoare au inceput cu cateva zile in urma. Telefoanele pe care le purtau prietenii intre ei si pe care incercam sa le inteleg si mai ales sa le deslusesc sensul straniu neintalnit pana acum, si-au atins scopul: totul a iesit asa cum a fost planuit.
Prieteni care erau la cateva ore distanta mi-au aparut intr-un bar cu baloane in maini, cu daruri, cu tipete, cu hohote. Prieteni care puteau sa stea acasa in fata calculatorului sau a televizorului, care puteau sa petreaca de Ziua Indragostitilor, care puteau sa faca orice altceva decat sa stea cu mine si sa planuiasca o "petrecere-surpriza".
Multumesc Andra ca ai fost "capul rautatilor", multumesc SV ca ai incercat sa musamalizezi totul, multumesc Florin ca ai venit dupa multe ore nedormite si multe de lucru, multumesc Milo ca razi pentru ca nu te-am sunat... Multumesc incomensurabil tuturor celor care s-au gandit, au actionat pentru mine si mi-au demonstrat ca, pe cat de eu insumi am fost, pe atat de mult m-au respectat.
La multi ani mie, caci spun astfel la multi ani voua!
Pregatirile de rigoare au inceput cu cateva zile in urma. Telefoanele pe care le purtau prietenii intre ei si pe care incercam sa le inteleg si mai ales sa le deslusesc sensul straniu neintalnit pana acum, si-au atins scopul: totul a iesit asa cum a fost planuit.
Prieteni care erau la cateva ore distanta mi-au aparut intr-un bar cu baloane in maini, cu daruri, cu tipete, cu hohote. Prieteni care puteau sa stea acasa in fata calculatorului sau a televizorului, care puteau sa petreaca de Ziua Indragostitilor, care puteau sa faca orice altceva decat sa stea cu mine si sa planuiasca o "petrecere-surpriza".
Multumesc Andra ca ai fost "capul rautatilor", multumesc SV ca ai incercat sa musamalizezi totul, multumesc Florin ca ai venit dupa multe ore nedormite si multe de lucru, multumesc Milo ca razi pentru ca nu te-am sunat... Multumesc incomensurabil tuturor celor care s-au gandit, au actionat pentru mine si mi-au demonstrat ca, pe cat de eu insumi am fost, pe atat de mult m-au respectat.
La multi ani mie, caci spun astfel la multi ani voua!
miercuri, februarie 14, 2007
Midnight Killer
Banalitatea s-a nascut la oras!
Ora 13.00, zi ca oricare alta, pardon, zi urata de iarna noroioasa. Navighez, nu prin baltile mari care te maculeaza agasant pe blugi, ci pe internet. Ce caut? Nimic. Imi fulgera in minte un nume pe care nu l-am mai cautat de mult - cum totul e relativ, mult inseamna doua-trei zile - Andrei Gheorghe. Si gasesc. Midnight Killer - Banalitatea s-a nascut la oras. Raman siderat de faptul ca ayatolahul cuvintelor, maharadjahul media, pentru mine, mai simplu, idolul AG, a scris.
Ora 13.50, ma ridic iute de la masa, ma schimb, imi iau geaca, telefoanele, cheile si fug. Fug... fug... O librarie! O, nu...e inchis... Ma gandesc cu o oarecare dezamagire unde mai pot gasi un magazin de carte. Si, da!, zeul literaturii ma strafulgera. In Mall, la Diverta. Alerg... alerg... CD-uri, calculatoare, filme. Unde sunt cartile? Gasesc. Sectiunea jurnale si filozofie. Andrei Gheorghe. Rasuflu usurat, iau cartea, o platesc si alerg. Iarasi alerg. Spre casa, caci vreau neaparat sa o citesc.
O carte care se citeste repede. O carte scrisa bine, desi nu ar incanta pe oricine, caci are tot ce uraste cel ce il condamna oprobriului pe AG, are tot ce iubeste cel care asculta si urmareste AG. O carte care contine idei dezvoltate scurt, in pasaje de o pagina, idei ce te obliga sa reflectezi la viata ta de roman, de banal al citadinului.
Multumesc AG ca ai scris. Multumesc AG pentru ca nu incetezi sa ma uimesti. Multumesc AG pentru ca multi te urasc, iar eu te ador.
[...] sting tigara in scrumiera si concluzionez: nu, eu nu sint un geniu. Doar ei sint foarte prosti.
duminică, februarie 11, 2007
Asta e viata...
Viata este sinteza proceselor biologice, fizice, chimice, mecanice care caracterizeaza organismele. Asadar, viata este un tot pentru corpul uman, ce incepe si se termina dureros, ce cuprinde fascicole de fericire sau de tristete. In genere, viata nu e altceva decat un simplu impuls intr-un Univers ale carui sensuri sunt mai mult decat abstruse.
Expresia insa, in spatele formei aparente de truism, imi reda in minte de fiecare data cand o pronunt ca viata isi urmeaza cursul ei firesc, implacabil, de care nu se poate atinge nimeni, orice s-ar intampla sau as vrea sa se intample. Viata pune probleme si asteapta rezolvari corecte, iti ofera posibilitatea de a alege, fara sa iti dea nici cel mai mic indiciu. Viata este cel mai reusit dar dat de Providenta, intrucat este factorul primordial al existentei noastre, dar si cel fatidic, determinant, al propriului eu si a celor corelative cu acesta.
Viata nu trebuie intrerupta artificial. Poate ca sunt momente cand vrei ca ea sa se termine subit, sa simti caderea in abisul negru al mortii, sa simti cum sufletul tau se desprinde funambulesc de trup. Sa strigi: "Asta e viata!"... Dar nu iti pare rau apoi, cand acest imbold a trecut, cand constiinta ta s-a calmat? Nu-ti pare rau ca viata este incognoscibila si tocmai asta te atrage la ea?
Nu ar fi frumos sa auzi o noua porunca?: "Iubeste viata ca pe tine insuti, caci viata ta e facuta dupa chipul si asemanarea ta."
Viata... o moarte frumoasa...
luni, februarie 05, 2007
Ura...
Derivat regresiv de la verbul a uri. Pe cine urasti tu cand totul ti se pare monoton, murdar, obscen, cand in loc de fulgi mari de zapada cad picaturi intunecate de ploaie, cand in loc de un sarut primesti o palma, cand in loc de un multumesc auzi un "iesi ma d'aci", cand... Nu uri pe nimeni! De ce? Pentru ca ura e sentimentul acela imediat care te face sa-l regreti mai tarziu. Este unul dintre acele trairi care iti provoaca sila ca le-ai avut.
Daca vrei sa urasti, totusi, pentru ca e uman, in fond, uraste-te pe tine insuti. O sa iti para rau si o sa te iubesti mai mult apoi. De fapt, ura de sine se transforma instant in iubire. Si toti vor sta uimiti, si toti vor zice ca esti ciudat. Si tuturor le vei spune "da, ma urasc, ca sa va iubesc pe voi". Frumos, nu? Nu? Uraste-ma atunci pentru acest post!
sâmbătă, ianuarie 27, 2007
Singur...
Titlul nu este o zvacnire dezolanta a eului meu. Nu! Este doar o mandrie!
Am prieteni, ies in oras la cafea, ceai sau bere, merg in plimbari sub clar de luna, joc poker pe bete de chibrituri, fac tot ce imi sta in putere sa imi definesc relatii de prietenie stabile, coerente, bazate pe bun simt si actiuni salutare. Cu toate astea imi place singuratatea. Singuratatea se afla intr-o relatie directa de antinomie cu apartenenta la turma. A fi singur inseamna a putea face ceea ce vrei, a nu fi obligat sa urmezi majoritatea (cea democratica, cea care decide pentru tine).
Prin singuratate ajungi sa iti definesti propriile limite si sa incerci sa le depasesti cand ceva ti se pare fad. Chiar si sfarsitul este de preferat sa fie intr-o singuratate deplina, pentru ca senzatiile nebune ale mortii sa fie traite cu un eroism desavarsit, nefiind jenate de stapanirea si impunerea normelor sablonului.
Singur nu inseamna sa traiesti intr-o pestera si sa ai barba pana la brau si hainele rupte; inseamna mai degraba sa iubesti lumea inconjuratoare atat de mult incat in unele momente sa o lasi sa respire, fara tine; inseamna sa iti iubesti prietenii in asa fel incat sa ii parasesti cateva momente tocmai pentru a afla ca-ti sunt prieteni; inseamna sa mergi pe strada sa analizezi o cladire veche, un arbore cazut la pamant, sa simti o adiere de vant si sa auzi un sunet tern pe care nu l-ai mai auzit niciodata.
Singurătatea adevărată este numai aceea în care te simţi absolut izolat între cer şi pămînt. E. Cioran
duminică, ianuarie 21, 2007
marți, ianuarie 09, 2007
EU...
Eu… un nimic creat din intamplare, din greseala, intr-o clipa de exaltare inefabila. Un scop care nu face altceva decat sa scuze mijloacele mediocritatii vietii cotidiene. Un punct care intervine la fiecare sfarsit de propozitie sau fraza a Universului abracadabrant si plin de sine.
Ei… toti cei care nu sunt in concordanta cu mine, persoane simple sau complicate, mari sau mici, inteligente sau nu, care devoreaza zilnic mici parti din viata mea fara ca eu sa fiu de accord cu asta. Oameni de la tara care, la ora 6 dimineata, trec pe drumul pietruit starnind praful sub baschetii lor ieftini mergand spre “freedom land”-ul ce ii tine in viata, campul cu porumb sau cartofi; exemplare ce se trezesc la ora 12 si viseaza sa ajunga patroni de mari firme si sa aiba jeep-uri; parinti ce isi imbraca odraslele dimineata, apoi fug spre serviciul prost platit; tigani care se opresc la mari magazine imbracati in Mos Craciun si cumpara pentru ai lor copii cadouri de milioane de lei; BMW, Mercedes si Porche ce ruleaza prin mari orase etalandu-si scabros averile; genii ce scriu despre viata si moarte si sunt privite ca entitati derizorii ce nu stiu sa cante sau sa danseze pe manele si muzica populara, “nu stiu sa se distreze” (am citat din cineva care stie – mi-e sila).
Viata nu este decat o scurta poveste a unor personaje terne, obosite, care se chinuie sa para altceva decat ce sunt, sau care doar se lupta pentru subzistenta. Un etern dans intr-un cerc vicios ce nu permite decat intrarea nu si iesirea din el. Un cerc al platitudinii, al trivialului.
Eu… un nimeni ce vrea din toate puterile sa paraseasca acel cerc infect, un plictisit de plictiseala cotidiana, un evadat al putregaiului dessufletit si perimat de viata…
“Astept invierea mortilor si viata veacului…” pentru ca, dupa Cioran, “cred in mantuirea omenirii, in viitorul cianurii”…
La multi ani natiune europeana!
Ei… toti cei care nu sunt in concordanta cu mine, persoane simple sau complicate, mari sau mici, inteligente sau nu, care devoreaza zilnic mici parti din viata mea fara ca eu sa fiu de accord cu asta. Oameni de la tara care, la ora 6 dimineata, trec pe drumul pietruit starnind praful sub baschetii lor ieftini mergand spre “freedom land”-ul ce ii tine in viata, campul cu porumb sau cartofi; exemplare ce se trezesc la ora 12 si viseaza sa ajunga patroni de mari firme si sa aiba jeep-uri; parinti ce isi imbraca odraslele dimineata, apoi fug spre serviciul prost platit; tigani care se opresc la mari magazine imbracati in Mos Craciun si cumpara pentru ai lor copii cadouri de milioane de lei; BMW, Mercedes si Porche ce ruleaza prin mari orase etalandu-si scabros averile; genii ce scriu despre viata si moarte si sunt privite ca entitati derizorii ce nu stiu sa cante sau sa danseze pe manele si muzica populara, “nu stiu sa se distreze” (am citat din cineva care stie – mi-e sila).
Viata nu este decat o scurta poveste a unor personaje terne, obosite, care se chinuie sa para altceva decat ce sunt, sau care doar se lupta pentru subzistenta. Un etern dans intr-un cerc vicios ce nu permite decat intrarea nu si iesirea din el. Un cerc al platitudinii, al trivialului.
Eu… un nimeni ce vrea din toate puterile sa paraseasca acel cerc infect, un plictisit de plictiseala cotidiana, un evadat al putregaiului dessufletit si perimat de viata…
“Astept invierea mortilor si viata veacului…” pentru ca, dupa Cioran, “cred in mantuirea omenirii, in viitorul cianurii”…
La multi ani natiune europeana!
luni, decembrie 04, 2006
Simpla consemnare
Desi am mai jucat de multe ori pana acum, pokerul nu mi s-a parut o ocupatie care sa ma preocupe zilnic. Si totusi am cateva zile de cand incep sa constientizez faptul ca imi place: sa joc pe bete de chibrituri si sa pierd, sa joc pe cinci mii de lei mana si sa castig (aici se exclude pierdutul). Imi place sa cred ca, desi nu voi juca niciodata pe bani adevarati (intr-un cazino), pokerul o sa fie acea mica particica din viata care o sa ma distreze.
Norocul este excepţia, nu regula jocului. V. Ghica
Norocul este excepţia, nu regula jocului. V. Ghica
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
